Purtator de cuvant. O exprimare care suna cam ciudat, dupa mine. Noi, jurnalistii ne “lovim†mereu de purtatorii de cuvant. Adica de persoanele care au in fisa postului, pe linga ale atributii, si mentinerea unui contact cat mai eficient cu presa. Si, evident, apararea imaginii institutiei. Metodele de aparare sunt diferite, in functie de mentalitatea sau personalitatea sefului institutiei si chiar a purtatorului de cuvant. Si de relatiile diferite pe care le au respectivele institutii cu diverse televiziuni, ziare sau posturi radio.
Nu voi face un inventar al purtatorilor de cuvant si cu atat mai putin un clasament, care ar fi subiectiv. Dar pot spune in cunostinta de cauza ca, in privinta institutiilor bacauane, mare concurenta pentru primele locuri nu ar fi.
In ultimii ani am ajuns ca unitatile militare, de pompieri sau de jandarmi sa aiba purtatori de cuvant si sefi mai deschisi si mai comunicativi decat institutii administrative, de exemplu. In schimb, in alte institutii, purtatorii de cuvant actioneaza ca niste responsabili cu propaganda.
Orice simulacru de « actiune » (unul dintre cuvintele preferate ale purtatorilor de cuvant) este anuntat cu surle si trambite.
E drept ca unii afla cu o zi inainte, altii cu zece minute si altii de la colegi, ca domnii sau doamnele purtatori de vorbe nici macar nu au numele si datele de
contact ale tuturor reporterilor acreditati sau corespondentilor.
Cand ziaristul are nevoie de o informatie adevarata, este dus cu vorba sau i se spune ca va primi informatia peste „n” zile. De preferinta, atunci cand nu mai are nevoie de ea. Bombardamentele cu cearsafuri de comunicate trimise prin fax, total inutile, cu zeci de e-mailuri despre discursurile lui Tariceanu sau conferintele de presa de la Palatul Victoria, intalnirile cu presa ale sefilor dornici sa isi trimbiteze maretele realizari de peste an, toate astea sunt consum de timp, de resurse si de credibilitate pentru institutii, sefii lor si purtatorii de cuvant.
Majoritatea directorilor de institutii invita presa la «actiuni» numai atunci cand sunt siguri ca acestea ies bine si presa va contribui la imbunatatirea imaginii institutiei si liderului ei. informatiile cu adevarat importante de la Politie sau alte institutii publice ii ocolesc pe purtatorii de cuvant si ajung la presa mai degraba prin intermediul relatiilor personale ale reporterilor cu sursele. Canal normal, de altfel, pentru orice jurnalist.
Si nu ma refer la informatii care ar face rau institutiei, ci la cele legate de activitatea desfasurata, de cazuri si evenimente care ar trebui sa fie cunoscute de opinia publica. ~nsa «canalul neoficial» nu ar trebui sa fie unicul, ci doar unul dintre cele posibile. Transparenta este doar un cuvant fara nici un sens in prea multe institutii din Romania.
Comunicate si informatii de complezenta, inutilizabile sau fara mare relevanta poate sa ofere orice purtator de cuvant dornic sa bifeze inca o sarcina de serviciu indeplinita fara mare efort. Si care are un sef caruia nu ii pasa cu adevarat de relatia cu presa, de informarea cetatenilor, ci numai de indeplinirea mai mult teoretica a unor obligatii impuse prin lege.
De cele mai multe ori desemnarea unui purtator de cuvant este doar o ingradire mascata a libertatii de miscare a jurnalistului intr-o institutie. Prevederile legale care ar trebui sa ajute presa, si implicit cetateanul, sunt utilizate in scopuri contrare, iar purtatorul de cuvant devine doar o caramida din zidul ridicat de conducere in fata jurnalistilor. Si a cetatenilor care au dreptul la informare. Rolul purtatorului de cuvant nu este unul usor, insa asumarea unei responsabilitati implica si anumite dezavantaje, mai ales ca orice «purtator» are un sef. Sau mai multi. ~nsa dezinformarile, opacitatea, actiunile care aduc mai degraba a contraspionaj decit a transparenta nu fac decat sa complice relatia cu ziaristul.
Nici tinerea sefului institutiei intr-o «colivie», departe de intrebarile reporterilor nu prezinta prea multe avantaje. Respectivul sef de institutie ajunge sa fie perceput ca unul fricos, care nu are nimic important de spus si care nu este stapin pe situatie in institutia respectiva. Bineinteles ca nu e greu deloc sa emiti teorii si judecati despre purtatorii de cuvant si imaginea institutiilor, ca simplu ziarist, fara a simti ca esti «intre ciocan si nicovala», precum multi dintre colaboratorii nostri directi. Si sigur ca nu e usor sa organizezi o conferinta de presa la care sa aiba toti ziaristii scaune, sa primeasca toti toate informatiile dorite si sa fie seful multumit.
Si sa mai si apara in ziar sau la televizor ceea ce ar vrea seful si ceea ce tu, purtatorul de cuvant, incerci din greu sa ii bagi in cap ziaristului. Pana la urma, purtatorul de cuvant nu e Mafalda, sa fie in fiecare redactie, sa poata influenta fiecare ziarist si sa ascunda de presa fiecare tampenie facuta de vreun salariat. imaginea institutiei nu depinde de purtatorul de cuvant, oricat de competent, destept sau fost ziarist ar fi acesta. E un lucru simplu, pe care ar trebui sa il inteleaga toti sefii de institutii din Romania. Cel mai bun purtator de cuvant este liderul unui grup. Care daca este lider adevarat nu scoate in fata un functionar transformat in tinta pentru tirul presei.
Sau intr-o alta caramida din zid, vorba unui cantec dinaintea aparitiei Generatiei pro-guta.
Codrin POP
