Moneda naţională s-a apreciat pe tot parcursul şedinţei de tranzacţionare de marţi, iar la finalul zilei cursul de schimb a coborât la 3,9150 – 3,9190 lei/euro, pe fondul ofertei ridicate de valută, care, potrivit dealerilor, ar fi fost susţinută de Banca Naţională a României (BNR). Citeste: mai mult
Arhive pentru octombrie 2008
Orban: CFR Marfă va fi privatizată în 2009
Ministerul Transporturilor (MT) va privatiza anul viitor compania CFR Marfă şi aşteaptă, de peste trei luni, un răspuns de la Comisia Europeană (CE) privind alegerea strategiei de trecere în proprietate privată a societăţii, a declarat, marţi, ministrul de resort, Ludovic Orban. Citeste: mai mult
Domenech: Meciul cu România este important, dar nu decisiv
Selecţionerul Raymond Domenech a declarat, marţi, că meciul reprezentativei Franţei cu România, în preliminariile Cupei Mondiale din 2010, este unul important, însă nu decisiv, informează site-ul oficial al Federaţiei Franceze de Fotbal. Citeste: mai mult
Comisia juridică a Senatului nu a dat o sancţiune în cazul Drăghici
Comisia juridică a Senatului a luat act, marţi, de incidentul petrecut între avocatul Alice Drăghici, membru al CNI, şi angajaţii ANI, însă nu a dispus vreo sancţiune, recomandând doar ca astfel de incidente să nu se mai întâmple. Citeste: mai mult
Dragoste aprinsa pentru arta la Targu Trotus
Desi a fost o vreme deosebit de capricioasa, cu rafale puternice de vant si de ploaie, numerosi locuitori ai comunei Targu Trotus au dat dovada de o dragoste aprinsa pentru arta adevarata, urmarind deosebitul program artistic sustinut de… continuare… Citeste: mai mult
Grupele Cupei UEFA după tragerea la sorţi
Grupele Cupei UEFA rezultate în urma tragerii la sorţi de marţi, de la sediul UEFA: Citeste: mai mult
Se incing caloriferele in scoli si licee
Vremea ploioasa si frigul instalat in salile de clasa, zilele acestea, i-au determinat pe directorii unitatilor de invatamint sa ceara conducerii CET Bacau reluarea furnizarii agentului termic. "Opt unitati de invatamint au… continuare… Citeste: mai mult
Stelea: Echipele cu care jucăm au puţine ocazii la poarta noastră
Portarul FC Braşov, Bogdan Stelea, a declarat că echipele pe care le întâlneşte în campionat îşi creează puţine ocazii de poartă, meritul că braşovenii primesc rar gol fiind, astfel, al întregii formaţii, informează site-ul oficial al grupării ardelene. Citeste: mai mult
Episcopia Romanului sarbatoreste 600 de ani si la Moinesti
La Biblioteca municipala "Stefan Luchian' din Moinesti are loc astazi, 7 octombrie, cu incepere de la ora 16.00, simpozionul "Episcopia Romanului – 600 de ani de istorie si spiritualitate crestin-ortodoxa'. La… continuare… Citeste: mai mult
Cancan: Cristina Spatar si Mirco, discutii incendiare la telefon
Mai multe inregistrari telefonice incendiare cu Cristina Spatar, supranumita „regina R ‘n B”, au intrat in posesia reporterilor CANCAN, care le vor prezenta pe larg, in exclusivitate, incepand de maine! Discutiile purtate intre cantareata si fostul ei logodnic, italianul Mirco Maschio, sunt incredibile. Cei doi vorbesc, fara perdea, despre tot ce a fost intre ei, […]
Toamna electorala: Care va fi deznodamântul?
Haosul ce domneste astazi in România este legat tot de evnimentul alegerilor din 30 noiembrie. Se stie ca in dorinta de a câstiga voturile alegatorilor, partidele politice si in special cei de la guvern, au marit oferta pomenilor electorale. Nu mai este vorba de berea si micii sau chiar banii oferiti in schimbul votului de […]
Comentarii recente