De la primul apel de pe un telefon mobil, din 1973, la 2,6 miliarde de telefoane mobile inteligente

telefon-mobilPrimul apel realizat de pe un telefon mobil împlinește vineri 42 de ani. Martin Cooper l-a apelat la 3 aprilie 1973, de pe o stradă din New York, pe cel mai mare rival al său din sector, Joel Engel de la Bell Labs. ‘Punem pariu că nu știi de unde te sun?’, a spus Cooper, care se afla pe Sixth Avenue, relatează cotidianul spaniol El Pais.

Aparatul său era un prototip Motorola DynaTAC 8000X care cântărea 794 de grame, avea circa 33 de centimetri înălțime împreună cu antena și 8,9 centimetri grosime, iar prețul sau echivalentul său de astăzi ar fi de circa 7.200 euro.

În 1975, telefonia mobilă avea 5.000 de clienți. Astăzi există 3,6 miliarde de utilizatori cu un telefon mobil în permanență în mână sau în buzunar, jumătate din populația lumii, și se speră ca până în 2020 să se ajungă la 4,6 miliarde de abonați, potrivit ultimelor statistici ale GSMA, organizația mondială a operatorilor mobili. În realitate, există mult mai multe telefoane mobile decât abonați, pentru că utilizatorii dispun de mai multe aparate.

Acum, telefoanele inteligente (smartphone) realizează 37% din conexiuni, cu 2,6 miliarde de terminale, iar răspândirea lor este de nestăvilit, urmând să ajungă la 5,9 miliarde în 2020, 65% din total. Se vând deja mai multe smartphone-uri decât tablete, calculatoare și televizoare la un loc.

Telefonia mobilă s-a extins și datorită posibilității de conectare la Internet. Banda largă mobilă reprezintă 40% din conexiunile totale, dar va cuprinde aproape 70% din total până în 2020 datorită tehnologiei 4G sau LTE, care oferă viteze mai mari.

 

Sursa: www.agerpres.ro

Adauga un comentariu

*