Media romaneasca, exceptand „limbile” de serviciu ale Presedintiei, care au evitat subiectul, este unanima in a observa ca stafia amenintatoare a apelului la popor ca legitimare a actelor Presedintelui, a facut fas.
Un fas remercabil.
Un fas istoric; sa notam data: 25 noiembrie 2007; zi memorabila ce marcheaza trezirea la realitate a electoratului „vrajit” de imaginea de cavaler al dreptatii fabricata in laboratoarele Presedintiei.
Ziua in care cei ce optasera pentru „Sa traiti bine!” au zis gata; un gata intarziat; desteptarea trebuia sa fi avut loc cu mult inainte; dar, mai bine mai tarziu decat niciodata. Maniera imperativa in care Presedintele s-a cramponat de referendumul personal, pentru a-l baga pe gatul romanilor pe nemestecate, a indus o lehamite nationala.
Lumea nu s-a mai lasat dusa cu zaharelul; n-a mai acceptat sa joace rolul de marioneta trasa pe sfori, dupa cum vrea muschii Presedintelui; tocmai aceasta ostentatie ne-a iritat la culme: s-a facut luntre si punte sa-si favorizeze partidul din care a purces; ne-a expediat scrisori, le-am gasit in cutia postala, prin care ne soma sa-i votam referendumul, desi exisa o lege a uninominalului; buna, rea, exista una, perfectibila.
Brusc Presedintele si-a amintit de noi, supusii, prostimea, amarastenii si, mizand pe probabila, consmata acum, forta de persuasiune, ne-a trimis si chipul Domniei Sale, pe verso, ca un indragostit de popor ce este; sa ne seduca cu zambetul prezidential inegalabil sa-l urmam pana-n panzele albe.
A coborat chiar in mahalaua noastra Presedintele, sa ne vorbeasca despre „reimprospatarea” clasei politice, asa cum ironic ne-a recomandat „sa traim bine” alegandu-l pe Dumnealui in fruntea bucatelor in 2004.
Ca si cum Dumnealui n-ar fi fost un comunist de frunte cu responsabilitati „navale”.
Ca si cum Dumnealui ar fi coborat din cer. Ar fi fost logic ca Presedintele procedand la condamnarea comunismului sa-si faca singur bagajele de la Cotroceni. Insa, Domnia sa e mai presus de noi, muritorii de rand. Istoria – nu-l atinge.
Dar sa ne intoarcem la oile noastre, adica la scrisorici. Eu am primit una, tu una, el una, sa tot fim vreo douazeci de milioane de prosti. Pentru ca n-a avut bani pentru timbre, stau si ma intreb cine mi-a adus-o? Voluntari, fireste, pusi la dispozitie de partidul Domniei sale, ca altii de unde?
Miza mult Presedintele pe aceasta carte postala, prin care chipul i-a fost multiplicat intr-un tiraj de te apuca ameteala. Bani aruncati in vant, din donatiile clientelei; bani publici aruncati in vant pentru esecul rasunator al referendumului personal, 20 de milioane de Euro, asa, dintr-un moft, dintr-un ambit, cum ar spune Caragiale; probabil ca asta inseamna innoirea clasei politice si responsabilizarea acesteia, despre care clameaza zi si noapte Domnul Presedinte. Dar, ciocul mic, pe Presedinte n-ai cum sa-l acuzi de demagogie fiindca dumnealui a declarat-o, „e perfect”; e intangibil, nu da socoteala nimanui; asa sunt capitanii.
Da data asta, formula atat de draga Presedintelui „intoarcerea la popor” s-a uzat ca o haina prea mult purtata si a facut fas; poporul l-a tradat pe domnul Basescu tocmai cand ii era lumea mai draga. Prostii de alegatori n-au mai cazut in plasa si si-au umilit Presedintele – jucator; a preferat sa-si vada de treburile lor de duminica. I-au intores spatele; au, nu Presedintele a refuzat sa fie de acord cu marirea pensiilor?
Au, nu Presedintele baga continuu strambe guvernului? Au, nu Maria Sa taraie gafaind sa urce PD-ul in varful dealului un partid umflat in sondaje, fara niciun merit in viata politica din Romania, altul decat a produce un insuportabil zgomot de fond din instrumentul diabolic numit Boc? A carui voce parca e „sticla scrasnind pe sticla”.
25 noiembrie: data la care romanii i-au intors spatele Presedintelui; pe-acolo, pe Sus, e oarece panica si manie neputincioasa; la fel, e ceva degringolada si prin remorca Presedintelui, prin PD.
Probabil ca vor urma represaiile; ascensiunea artificiala a PD-ului bazata doar pe o retorica gaunoasa „noi suntem cei mai buni – toti ceilalti sunt rai”, a fost demantelata prin reprezentarea masiva la votul din 25 noiembrie. Afrontul e considerabil, e fatal si marcheaza incepul declinului: apelul la popor ca legitimare a hachitelor Presedintelui, nu mai poate fi accesat. Cum insa fantezia Presedintelui – jucator e fabuloasa, Domnia sa va trebui sa nascoceasca alte trucuri de scamator; painea se scumpeste – circul, insa, nu; devine tot mai ieftin.
Scrisoricile, in milioane de exemplare, expediate romanilor prin volunatrii PD-ului zac, fara raspuns, prin holurile blocurilor; aproape e noroi de scrisorici; dispret, surzenie, lehamite. Adio!
Fiindca alegatorii n-au subscris, din ignoranta, la solicitarea Presedintelui epistolar, ii sugerez acestuia sa schimbam poporul.
Ovidiu GENARU
Tovarase Ovidiu Genaru (Sper ca n-ati uitat ca sunteti un „fost”!), nu-i frumos sa vorbiti asa despre presedintele Romaniei. Este. totusi, alesul poporului! Legati-va de alte persoane… mult mai incomode pentru popor! Inca mai sunt destui vampiri printre noi! Aia sunt „sponsori”?