Constantin M., de 39 de ani, din comuna Sascut, în timp ce conducea un autoturism pe D.N.2G, în afara localităţii Grigoreni, nu a păstrat o distanţă suficientă faţă de autoturismul care circula în faţa sa, condus de Petruţ C., de 52 de ani, din Comăneşti, si a intrat în coliziune cu acesta. În urma impactului, autoturismul condus de Petruț C. a fost proiectat pe contrasens, unde a intrat în coliziune cu un autoturism condus regulamentar, din sens opus, de Gabriel I. Conducătorul auto Gabriel I., de 21 ani, din comuna Solonţ și pasagera de 24 de ani, din autoturismul condus de acesta, au primit îngrijiri medicale la Spitalul Județean Bacău, fără a fi necesară internarea lor. Cei trei conducători auto au fost testaţi cu aparatul alcooltest, iar rezultatele au fost negative. S-a intocmit dosarul penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.