Se pare că liceenii care vor susţine anul acesta Bac-ul nu au învăţat nimic din experienţa colegilor mai mari, care au dat anul trecut examenul maturităţii, deoarece nici jumătate dintre ei nu au l-au promovat.Simularea examenului de bacalaureat, organizată în urmă cu două săptămâni, a fost un real dezastru. Foarte mulţi elevi din ţară şi din Bucureşti nu au reuşit să obţină nici măcar nota 5 la cele două probe: limba română şi matematică.Mai mult, la nivelul Bucureştiului, doar 24% din elevii de clasa a XII-a au promovat cele două examene, existând însă şi unităţi unde au luat note peste 5 mai puţin de 20 la sută dintre viitorii absolvenţi de liceu. Situaţia a fost mult mai bună însă la Cluj, unde 60 la sută din elevi au obţinut o medie de peste 6, deci ar fi promovat examenul. În judeţul Olt, doar 30 la sută din elevii care au dat simularea au obţinut o medie de peste 6. Rezultatele sunt îngrijorătoare, având în vedere că anul trecut doar puţin 40% din elevi au luat note de trecere.
Rezultate proaste şi la simularea pentru Evaluarea Naţională?
Fie că nu s-au pregătit suficient, ori pentru că subiectele au fost mai grele decât nivelul mediu de pregătire al elevilor de clasa a VIII-a, cert este că dezuastruoase ar putea fi şi rezultatele de la simularea testelor naţionale. În mai multe judeţe din ţară, sute de copii nu au reuşit să obţină nici măcar nota 5 la proba de matematică, testul care le-a pus cele mai mari probleme. În plus, şi în Capitală ar putea “să plouă” cu rezultate proaste la aceeaşi materie, zilele următoare, când se vor afişa notele.