Polițiștii din comuna Dofteana și reprezentanții companiei de distribuție a energiei electrice l-au identificat pe C. Constantin, de 50 de ani, care sustrăgea energie electrică. Din verificări s-a stabilit că locuința celui în cauză era branşată ilegal la rețeaua de distribuție a energiei electrice, în condițiile în care imobilul era debranșat de către compania distribuitoare de mai mulți ani. În cauză s-a întocmit dosar penal.