Secția 2 Poliție Bacău a fost sesizată de către Valeria F., din Bacău, despre faptul că în perioada 08-09.04.2013 persoane necunoscute i-au sustras din curte mai multe bare metalice de diferite dimensiuni. La faţa locului polițiștii au stabilit că din curtea părții vătămate au fost sustrase bare metalice de diferite dimensiuni, cu o greutate totală de 1000 Kg. La aceeași dată, Constantin I. a sesizat Secția 2 Poliție Bacău despre faptul că în perioada 08-09.04.2013 persoane necunoscute au sustras dintr-o magazie a unei societăți din Bacău, mai multe bunuri. Din verificări a rezultat că persoane necunoscute au pătruns prin efracție în magazia societății și au sustras o motopompă, un hidrofor şi un motor electric de 18 KW, bunuri în valoare totală de 7500 de lei. În timpul cercetărilor, pe strada Tecuciului din Bacău, polițiștii au depistat un minor de 16 ani, care transporta cu un căruț, un motor electric spart în bucăți, bun ce a fost recunoscut de partea vătămată Constantin I. La vederea poliţistilor minorul a fugit, abandonând bunul sustras, însă a fost prins imediat. Din cercetări s-a stabilit că minorul respectiv împreună cu un alt minor de 17 ani au sustras bunurile din magazia societății, în vederea comercializării, bunuri care au fost recuperate și restituite părții vătămate. Totodată s-a stabilit că aceeași minori au sustras și barele metalice di locuința părții vătămate Valeria F. O parte din barele metalice sustrase au fost identificate într-un centru de colectare a deșeurilor feroase. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat iar cercetările continuă în vederea recuperării în totalitate a prejudiciului și stabilirii întregii activități infracționale a suspecților.