Angajaţii din sectorul public vor primi salariile aferente lunii aprilie până la sfârşitul acestei luni, nu în prima parte a lunii mai, cum ar trebui în mod normal. Astfel, bugetarii care ar trebui să încaseze salariile în intervalul 5-10 mai 2013 vor primi banii până la sfârşitul lunii aprilie 2013. „Ministerul de Finanţe şi ministrul delegat pentru buget au găsit soluţia juridică pentru ca salariile bugetarilor care trebuiau achitate exact în perioada de Paşte, 1-10 mai, să fie achitate până pe 30 aprilie“, a precizat premierul Victor Ponta. Decizia vine după ce, în urmă cu o lună, Guvernul a decis ca zilele de 2 şi 3 mai 2013 să fie declarate zile libere pentru salariaţii din sectorul public, pentru ca ziua de 1 Mai să fie legată de sărbătoarea Paştelui, din 5 mai.