Pe masa oricărui creştin ortodox, în Sfânta Zi de Paste, se găsesc ouă roşii, preparate din carne de miel si cozonac. APC România foloseşte acest prilej pentru a vă prezenta câteva aspecte despre alimentele menţionate mai sus.
La fiecare aliment, prospeţimea este cea care ar trebui să ne preocupe în primul rând, deoarece numai alimentele proaspete ne pot asigura întreaga cantitate de nutrienţi existentă în acestea, în plus, ne putem proteja şi de eventuale toxiinfecţii alimentare generate de alimentele în curs de alterare.
Oul
În comerţ, ouăle se vând în cofraje de 6, 10, 15 si 30 de bucăţi. În conformitate cu H.G. nr. 415/2004 privind regimul de comercializare a ouălor, însoţită de Normele metodologice de aplicare, pe fiecare ou trebuie să fie aplicate, prin ştanţare, următoarele informaţii, în ordinea de mai jos:
sistemul de creştere al găinilor, este reprezentat de o cifre de la 0 la 3, astfel: cifra 0 corespunde ouălor provenite de la găini crescute în sistem ecologic; cifra 1 corespunde ouălor provenite de la găini crescute în aer liber; cifra 2 corespunde ouălor provenite de la găini crescute în hale, unde se pot deplasa; cifra 3 corespunde ouălor provenite de la găini crescute în baterii îmbunătăţite.
un cod de două litere care reprezintă țara de origine (România – RO, Polonia – PL, etc.); un cod de două litere care reprezintă judeţul (Buzău – Bz, Bacău – Bc, etc.); un cod de trei cifre, de la 001 la 999 care reprezintă numărul de ordine în cadrul judeţului.
Totodată, se aplică, tot prin ştanţare, pe fiecare ou, data durabilității minimale (DDM), care este data până la care ouăle pot fi consumate. Data durabilităţii minimale trebuie fixată la mai puţin de 28 de zile după data ouatului. Cele două categorii de informaţii se aplică pe fiecare ou supus comercializării. Pentru o înţelegere a informaţiilor de mai sus vă oferim o interpretare a următorului exemplu de ştanţare aplicat pe un ou. Astfel, codul alfanumeric 3ROBZ012, urmat de codul D.D.M. 21.05.13, se interpretează după cum urmează: oul provine de la o găină crescută în baterii modernizate (cifra 3), țara de origine este România, crescătorul de păsări se află în judeţul Buzău, iar 012 reprezintă un număr de ordine acordat producătorului, oul poate fi consumat până la data de 21 mai 2013, inclusiv. Pe ambalajul de comercializare (cofraj) trebuie sa fie menţionate, cu caractere vizibile şi lizibile, informaţii referitoare la: Mărimea/greutatea oului, există următoarea clasificare după greutate: ouă XL (73g și peste), ouă L ( de la 63g până la 73), ouă M (de la 53 g până la 63) și ouă S (sub 53 g); Numărul de ouă aflate în ambalajul de comercializare (cofraj); Clasa de calitate (ouă categoria A sau ouă proaspete, ouă categoria B sau ouă calitatea a doua); Numele sau denumirea și adresa unităţii care a ambalat sau a celei pentru care se ambalează ouăle; Țara de origine; Termenul de valabilitate, urmat de recomandările de depozitare; Metoda de producţie/sistemul de creştere al găinilor (0,1,2 sau 3). Opţional, pe cofraj mai pot fi menţionate: preţul de vânzare, indicaţii despre modul de furajare a găinilor ouătoare, informaţii nutriţionale la 100g produs sau pentru un ou cu greutate medie (53 grame), informaţii care să promoveze vânzarea ouălor cu condiţia ca acestea şi modul în care sunt alcătuite sa nu inducă în eroare consumatorul.
Important de ştiut!
Ouăle nu se spală, respectiv nu se curăţă înainte sau după clasificarea lor. Ouăle nu se supun niciunui tratament de conservare, nu se păstrează în spaţii refrigerate (unde temperatura este menţinută artificial sub + 5 ⁰C). După cumpărare, ouăle se păstrează în frigider. Dacă de la data ouatului au trecut mai puţin de nouă zile, ouăle sunt considerate extra proaspete, după 9 zile de la data ouatului până la a 27 zi după data ouatului, ouăle sunt considerate proaspete. Calitatea unui ou depinde de sistemul de creştere al găinilor (0, 1, 2 si 3) şi de hrana administrată acestora. Ouăle cele mai gustoase şi hrănitoare sunt cele provenite de la găini crescute în sistem ecologic, unde există norme stricte legate de suprafaţa, dar şi de furajele care se administrează acestora. Aceste ouă sunt marcate cu cifra 0. La polul opus se afla ouăle provenite de la găini crescute în baterii modernizate. Preţul ouălor depinde de cantitatea de ouă cumpărate, greutatea acestora și modul în care au fost crescute găinile (0, 1, 2 și 3). În perioada 22–28 aprilie, APC Romania a realizat o cercetare de piaţă referitoare la preţul ouălor practicat de marile magazine din Bucureşti. Prețurile practicate pentru ouă, în urma prelucrării informaţiilor culese, sunt următoarele: preţul unui ou ecologic dintr-un cofraj de 10 ouă variază de la 1,2 lei la 1,5 lei; preţul unui ou mărimea XL dintr-un cofraj de 6 ouă, provenit de la găini crescute în baterii, variază între 71 de bani şi 83 de bani; preţul unui ou mărimea L dintr-un cofraj de 10 ouă, provenit de la găini crescute în hale, variază între 70 de bani şi 80 de bani; preţul unui ou mărimea M dintr-un cofraj de 30 de ouă, provenit de la găini crescute în baterii, variază între 30 de bani şi 53 de bani. Oua mărimea S nu au fost găsite la comercializare. În comerţ găsiţi şi ouă gata vopsite. Acestea provin numai de la găini crescute în baterii, iar preţul unui ou vopsit variază de la 1,55 lei la 1,66 lei. În final, vă oferim următorul sfat: cu cât data durabilităţii minimale este mai departe de momentul cumpărării, cu atât oul este mai proaspăt, astfel crescând şansa dvs. de a cumpăra ouă extra proaspete.
Curiozităţi despre ouă
Ştiţi câte ouă puteţi cumpăra cu 5 dolari americani în diferite ţări ale lumii? Ne-am interesat şi am aflat că: în China cumperi 57 de ouă, în Romania 43 de ouă, în SUA 34 de ouă, în Canada 19 ouă şi în Suedia 15 ouă. Un consumator roman consumă în fiecare lună, în medie, 20 de ouă, conform datelor furnizate de Institutul Naţional de Statistică. Cel mai bine tolerat de organism este oul fiert moale, acesta este digerat in 1-2 ore, în timp ce omleta se digeră după 3 ore. Un ou mărimea M furnizează organismului 80 kcal, 6,6 g proteine, 5,9 g lipide, 0,07 sodiu, 100mg fosfor, 70 mg potasiu, 30 mg calciu, 1,4 mg fier, 6 mg magneziu, 80 mg clor, 30 mg sulf, 0,27 g colesterol, de ordinul microgramelor găsim complexul de vitamine B, lecitina, iod, cupru,mangan şi zinc. Colesterolul se găseşte în gălbenuşul oului.
Carnea de miel
Este o carne roşie, bogată în acizi graşi Omega 3, zinc (100 g carne de miel conţine 40% din doza zilnică recomandată de zinc), complexul de vitamine B, hipocalorică, din 100 g carne de miel preparata numai la grătar sau la cuptor asimilăm 160 kcal. Cum se recunoaşte carnea de miel proaspătă? Aprecierea prospeţimii cărnii de miel se realizează organoleptic, folosindu-se organele de simț: văzul, mirosul şi pipăitul. Astfel, aprecierea organoleptică are în vedere următoarele: aspectul: la carnea proaspătă suprafaţa este acoperită cu o peliculă uscată, iar în secţiune, carnea este lucioasă şi slab umedă; culoarea: la suprafaţă este roz, iar în secţiune culoarea este roşie, caracteristica speciei şi regiunii anatomice; consistenţă: fermă şi elastică, urma lăsată de apăsarea cu degetul dispare repede; mirosul: plăcut, caracteristic speciei; grăsimea: albă şi compactă; măduva oaselor: elastică, lucioasă, iar în secţiune umple complet canalul medular; tendoane şi articulaţii: lucioase, elastice, tari, lichid sinovial limpede; bulionul (fiertura de carne după sedimentare): limpede şi aromat, cu un strat de grăsime la suprafaţă. Recomandăm consumatorilor să achiziţioneze miei verificaţi de către medicul veterinar, cu o greutate a carcasei de peste 12 kg. Mieii sub aceasta greutate au un conţinut ridicat de apă, ceea ce face ca prin operaţia de pregătire (fierbere, răcire, frigere) să se diminueze cantitativ foarte mult (cantitatea de preparat aptă de consum). Preţul unui kg de carne de miel variază de la 15 lei, în oraşele mici, la 28 de lei în marile oraşe (Bucureşti, Constanta, Timişoara etc.). O ultima găselniţă a comercianţilor, afişarea preţului la carne de miel pentru 100 g de produs. Astfel, în unul din marile magazine ale Bucureştiului, preţul la carnea de miel era de 2,79 lei/100 g.
Cozonac
Este o prăjitură tradiţională de Paşte. Cozonacul este un produs cu densitate energetică mare, dezechilibrat din punct de vedere nutriţional, cu cantitate mare de glucide (peste 50 g glucide la 100 g de produs). Reţeta de cozonac folosită de către bunici/mame şi prietene este pe bază de faină, ouă, zahar, unt, ulei, lapte,drojdie, esenţă de rom, sare, nucă şi/sau stafide/rahat. Din păcate, marii producători de produse de panificaţie şi produse de cofetărie, au umblat la reţeta clasică a cozonacului, folosind materii prime de calitate scăzută. Ne referim la faina care nu este panificabilă decât prin folosirea amelioratorilor. De asemenea, s-au scos din reţeta untul şi laptele, pentru a scădea costul de producţie, şi s-au introdus mulţi aditivi alimentari. Pe piaţa românească există sortimente de cozonac cu 14 aditivi, adică „chimicale cu lingura”. În ultima perioadă, hipermarketurile au început să fabrice şi să vândă sub brandul magazinului cozonaci cu aditivi. În perioada 22-28 aprilie 2013, APC Romania a realizat o cercetare şi asupra ofertei de cozonac din aceste magazine comerciale din Bucureşti, urmărindu-se ingredientele folosite de către producători şi preţul de raft. Astfel, preţul unui cozonac în greutate de 500 g variază de la 4,39 lei la 21 lei, diferenţa fiind dată de calitatea ingredientelor de bază şi de chimicalele folosite pentru a înlocui unele ingrediente, respectiv a îmbunătăţi proprietăţile făinii de calitate scăzută /nepanificabilă.
Sfatul nostru
Paştele este o singură dată în fiecare an, nu merită să cumpăram cozonac cu chimicale. Nici cozonacul nu mai este ce-a fost! S-a inventat cozonacul cu fibră de cartof şi pesmet! Citiţi eticheta! Alegeţi în cunoştinţă de cauză! Alegeţi calitatea şi nu cantitatea!
Conf. Dr. Costel STANCIU – Preşedinte APC România