120 de polițiști vor acționa în zona Ghimeș, în acest week-end, pentru ca cetățenii catolici să sărbătorească Rusaliile în condiții de ordine și siguranță.
În perioada 17 – 20 mai, cu prilejul sărbătorii prilejuite de “Pogorârea Sfântului Duh” (Rusaliile), în comuna Ghimeș-Făget, din judeţul Bacău, se organizează manifestări cultural-artistice și religioase la care se estimează participarea unui număr mare de persoane. Pentru ca această sărbătoare să se desfășoare într-un climat de siguranță, aproximativ 120 de polițiști din cadrul IPJ Bacău vor acționa pentru îndrumarea participanţilor către locurile de desfăşurare a manifestărilor și locurile de parcare special amenajate, fluidizarea traficului rutier pe timpul afluirii/ defluirii participanţilor la eveniment, verificarea legalității activităţilor de comerţ cu produse alimentare şi nealimentare practicate de agenţii economici. De asemenea, pe toată durata sărbătorii, se vor lua măsuri de prevenire a faptelor de natură contravențională și infracțională, activități preventive la care cetățenii ne pot fi parteneri prin punerea în practică a următoarelor recomandări: Acordați o atenție deosebiă bunurilor pe care le aveți asupra dumneavoastră (genți, aparate foto, telefoane mobile, bijuterii); incuiați autoturismul și nu lăsați la vedere obiecte de valoare; nu lăsați copii nesupravegheați! Respectați recomandările forțelor de ordine; nu consumați și nu distribuiți băuturi alcoolice!