Polițiștii au depistat, în urma colaborării cu polițiștii din Covasna, un bărbat de 47 de ani, din comuna Pîrgărești, bănuit de săvârșirea unei infracțiuni de furt calificat. Din cercetări a rezultat că cel în cauză a pătruns în curtea locuinței unui cetățean din orașul Covasna și a sustras două cabaline. Animalele sustrase au fost recuperate și restituite părții vătămate. Bărbatul de 47 de ani este cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat.