Un bărbat din comuna Agăș care a capturat un lup cu ajutorul unui laț

 Un bărbat din comuna Agăș care a capturat cu ajutorul unui laț un lup, a fost depistat de polițiști și este cercetat pentru braconaj cinegetic. 

Poliţiştii din cadrul Secţiei 7 Poliţie Rurală Brusturoasa l-au depistat în flagrant, pe M. Mihai, de 41 de ani, din comuna Agăș, care cu ajutorul unui laț, amplasat în punctul Beleghet, în pădurea din localitate, a prins un lup. Din cercetări s-a stabilit faptul că, după prindere, bărbatul l-a ucis cu o furcă, după care l-a transportat la domiciliu său, unde a fost prins în flagarant de către polițiști,  în timp ce-i lua blana. Polițiștii au ridicat animalul care a fost predat reprezentantului A.J.V.P.S. Bacău, Filiala Comănești.În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de braconaj cinegetic.

  •  

 

Adauga un comentariu

*