Ziua portilor deschise cu ocazia Zilei Protectiei Civile

La 28 februarie 2014, se împlinesc 81 de ani de la înființarea Protecţiei Civile din România. De-a lungul acestei perioade, slujitorii acestei arme s-au aflat permanent acolo unde semenii noştri au fost în suferinţă, ameninţaţi de numărul tot mai mare al dezastrelor naturale şi catastrofelor, care s-au produs din nefericire tot mai des, afectând întregul cuprins al ţării. În acest context, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Maior Constantin Ene” al judeţului Bacău organizează, în perioada 26 – 27 februarie, Ziua „Porţilor Deschise”.Ziua „Porţilor Deschise” cuprinde activităţi cu tematică specifică privind popularizarea şi conştientizarea populaţiei, a salariaţilor şi elevilor, cu privire la riscurile specifice judeţului nostru, reducerea lor, precum şi la modul de comportare în diferite situaţii de urgenţă.De-a lungul celor două zile mai mulți elevi vor trece pragul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Maior Constantin Ene” al judeţului Bacău, având ocazia să afle cât mai multe lucruri despre tehnica de intervenție folosită de către militari pe timpul unei situații de urgență. De asemenea, copiilor le vor fi împărţite pliante privind modul de comportare în momentul producerii unui incendiu, cutremur, inundaţii şi muniţie rămasă neexplodată din timpul conflictelor militare.Numită şi „arma vieţii”, având ca deviză motto-ul „Cu viaţa mea apăr viaţa”, Protecţia Civilă este o componentă necombatantă a apărării naţionale, cuprinzând un complex de măsuri pentru ocrotirea populaţiei, a bunurilor materiale în caz de război, calamităţi sau catastrofe, asigurând condiţiile necesare supravieţuirii acestora.O populaţie mai bine pregătită va fi mai puţin luată prin surprindere de un eveniment inopinat, va acţiona cu mai multă precizie şi promptitudine şi va reveni mai repede la starea de normalitate.În continua sa perfecţionare şi modernizare, Protecţia Civilă rămâne o componentă importantă a forţelor de apărare a ţării destinată să asigure protecţia populaţiei şi a bunurilor materiale, salvarea răniţilor, acordarea primului ajutor, limitarea şi lichidarea urmărilor atacurilor din aer şi participarea la înlăturarea urmărilor unor calamităţi. În acest moment putem afirma că Protecţia Civilă, prin structurile sale, reprezintă un garant generator de încredere şi siguranţă, fiind permanent în slujba comunităţii şi un element de bază al societăţii moderne.

 

Adauga un comentariu

*