O universitate românească în Top 200 mondial

Unversitatea de Vest Timişoara a fost plasată în top 200 mondial din punct de vedere al limbilor moderne. Clasamentul este realizat de o companie specializată în domeniul serviciilor educaţionale.uvtuniversitatea-de-vest-studenti

Clasamentul a fost realizat de către compania QS folosind date privind reputaţia academică şi rezultatele cercetării pentru cele mai bune universităţi din lume, pentru diferite domenii.

„Clasarea Universităţii de Vest în acest top reprezintă încă o confirmare a înaltei calităţi a actului educaţional şi de cercetare avansată desfăşurat la Universitatea de Vest din Timişoara. Recunoaşterea pe plan internaţional, numeroasele proiecte europene, dar şi relaţiile Universităţii de Vest cu mediul socio-economic conduc la un act educaţional recunoscut pe plan mondial”, a declarat rectorul Universităţii de Vest din Timişoara, Marilen Pirtea.

Universitatea de Vest din Timişoara se află foarte aproape de top 200 şi cu alte domenii, precum Fizica, Matematica şi Informatica.

Compania QS, cea care a realizat clasamentul, se numără printre liderii de pe piaţa globală a serviciilor educaţionale oferind instrumente dintre cele mai diverse universităţilor, companiilor şi profesioniştilor din orice domeniu.

Sursa: www.adevarul.ro

Adauga un comentariu

*