Numărul rechizitoriilor întocmite de procurorii DIICOT în 2013 se ridică la 1.053, în creștere cu 9,23%, față de rezultatele anului precedent.
Totodată, potrivit datelor de bilanț ale instituției, dintre cei 3.922 inculpați trimiși în judecată, în cazul a 2.000 s-a dispus măsura arestului preventiv, creșterea fiind de 4,93% față de anul anterior.
Din bilanțul DIICOT reiese, de asemenea, că activitatea de urmărire penală și judiciară s-a desfășurat în parametrii de calitate deosebită, aspect reflectat și de numărul redus de cauze în care s-a dispus achitarea inculpaților — un număr de 60 de inculpați din numărul total de 3.922 inculpați trimiși în judecată, reprezentând un procent de 1,53%.
Potrivit sursei citate, Serviciul de Combatere a Criminalității Organizate a instrumentat, în 2013, 896 de cauze, în creștere cu 52,38% fața de anul 2012.
O altă componentă importantă a activității procurorilor DIICOT în 2013 a reprezentat-o combaterea infracțiunilor de trafic de persoane și trafic de migranți fiind soluționate 823 cauze. O creștere semnificativă, de 50 %, s-a înregistrat în ceea ce privește numărul de inculpați trimiși în judecată pentru trafic de migranți, precizează DIICOT.