Ponta: Rusia e răspunzătoare moral și politic pentru atacul terorist împotriva avionului civil prăbușit în Ucraina

Prim-ministrul Victor Ponta a declarat marți, la Sibiu, că România susține acordarea de sprijin Ucrainei, precum și acordarea de sancțiuni la adresa Federației Ruse, despre care a spus că este răspunzătoare moral și politic pentru atacul terorist asupra unui avion civil pe teritoriul Ucrainei.

”Eu am văzut foarte clar mesajul președintelui Statelor Unite, al liderilor occidentali, și cred că România trebuie și are și eu ca prim-ministru al României susțin exact aceleași idei, faptul că atacul împotriva unui avion civil este un atac terorist, care nu poate fi acceptat și nu poate să rămână fără urmări, că este evident că acei separatiști teroriști au fost și sunt susținuți de Federația Rusă și există o răspundere cel puțin morală și politică a Rusiei pentru ceea ce se întâmplă acolo și că România, alături de Statele Unite și de Uniunea Europeană, trebuie să sprijine Ucraina, implicit Moldova, Georgia, pentru a-și păstra nu doar independența și suveranitatea, dar pentru a combate aceste fenomene și că orice măsură pe care o luăm la nivel internațional în acest sens va fi și este sprijinită de România”, a declarat Victor Ponta. El a afirmat că România va fi de acord cu ceea ce vor decide liderii europeni și partenerii americani, referindu-se la sancțiunile împotriva Federației Ruse. ”Ministrul de Externe, domnul Corlățean, este la întâlnirea cu omologii săi și tot ceea ce se decide pe plan european și în coordonare cu partenerii noștri americani, sancțiuni împotriva Federației Ruse, sprijin pentru Ucraina, trebuie să facem cu toată convingerea”, a spus șeful Guvernului român. Premierul consideră, totodată, că țara noastră se află ”în prima linie a comunității internaționale, SUA, Europa, care luptă pentru normalitate, pentru o Ucraină democratică și liberă”.
”După cum vedeți, conflictele sângeroase cu oameni nevinovați care își pierd viața s-au apropiat foarte mult de noi. România este în acest moment în prima linie a comunității internaționale, SUA, Europa, care luptă pentru normalitate, pentru o Ucraină democratică și liberă. Și lucrurile care s-au întâmplat, faptul că mor în continuare oameni nevinovați, faptul că au fost atâtea victime în acel atac evident, terorist, asta nu ne face decât să înțelegem mai mult cât de important este să acordăm încredere și sprijin, inclusiv bugetar, pentru militarii români”, a adăugat prim-ministrul. Zborul MH17 al companiei Malaysia Airlines pe direcția Amsterdam-Kuala Lumpur, care avea la bord 298 de persoane, s-a prăbușit joi în estul Ucrainei, doborât cel mai probabil de o rachetă sol-aer într-o zonă în care se înfruntă separatișii proruși și trupele fidele Kievului.
Premierul Victor Ponta a participat marți, la festivitatea de acordare a gradelor militare absolvenților Academiei Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu” de la Sibiu.

Adauga un comentariu

*