Inca de la venirea sa la SC Bacau, in 1978, Vasile Soiman a devenit un nume. Viteza deosebita, numarul mare de penalty-uri pe care le-a obtinut pentru formatia sa, convocarile la lotul national pregatit de Mircea Lucescu, dar mai ales seriozitatea in tot ceea ce face l-au impus in constiinta publicului iubitor de sport. Soiman a parasit fotbalul de performanta in 1994. Atunci a fost prima lui pensionare. Acum i-a venit sorocul unei a doua pensionari, cea din Politie. Si am fost curiosi sa aflam cu ce o va lua de la inceput un „batran” de 48 de ani.
– Cum se face ca un om atat de verde, care inca face miscare, iese la pensie?
– Ma aflu inca intr-o structura de tip militar, in Politie. La noi pensionarea se face mai devreme. Pe de alta parte, ma supara destul de rau o hernie, iar pensionarea are si o cauza medicala. In mod normal, trebuia sa mai stau 2 ani, dar hernia si cei aproape 26 de ani de vechime in Ministerul de Interne mi-au permis sa ies la pensie. Decizia mi-a sosit pe 1 martie.
– Amar de ani in Politie! Ce ganduri va incearca la despartire?
– Un pic de tristete, pentru ca aici mi-am facut multi prieteni, am muncit, am castigat o paine, am avut o a doua casa. Aproape ca nu a fost departament in care sa nu fi activat: Circulatie, Paza si Ordine, Judiciar, Management, Resurse Umane, Interventii. Spre final, desigur in afara muncii de politist, m-am zbatut mult sa creez o baza de fotbal a Politiei, in Serbanesti. Am inceput in 2005, transformand terenul de instructie pe care-l are Politia acolo. Acum e aproape gata, sper ca proiectul sa fie preluat si finalizat de cineva competent. Am si in privinta asta un regret de 5 la suta, considerand ca terenul e gata in proportie de 95 de procente.
– Din 1994 ati jucat fotbal de placere, sau tot la ordin?
– Numai si numai de placere, ca amator. Am jucat impreuna cu multi dintre colegii mei fosti fotbalisti de performanta in divizii inferioare, cand la o echipa, cand la alta. Cu multa seriozitate am tratat campionatele Ministerului de Interne, in care am castigat sau am jucat mai multe finale. Sunt importante pentru prestigiul nostru, pentru spiritul de echipa al institutiei. La fel Cupa Bistritei, pe teren mic, care isi incepe editia a VII-a chiar saptamana aceasta. Am jucat fotbal pentru ca imi place si pentru ca inca puteam fi folositor lumii fotbalului.
– Veti ramane in continuare apropiat de fotbal?
– Evident, dar nu numai ca spectator. Il voi ajuta pe dl. primar Apostol, de la Filipesti, care incearca sa puna pe picioare o echipa buna. Chiar si-acum pun umarul la proiectul sau, dar nu in calitate oficiala. Am carnet de antrenor din 1991, se pare ca din vara voi reintra in fotbal avand aceasta meserie. Dar voi fi si jucator, alaturi de prietenii mei cu care am evoluat peste tot.
– Nu v-ar atrage activitatea in futsal ori minifotbal, domenii mai putin „explorate” la nivel de performanta?
– Acolo este doar locul celor tineri, pentru ca au suflu si viteza. La futsal nu este suficient sa stai bine in teren sau sa lovesti mingea corect. Ritmul de joc e foarte ridicat si n-as putea sa fac fata. Anii in plus sunt ca ghetele de plumb.
– Daca ati fi fost intrebat in 1978…?
– Adica atunci cand am venit eu la Sport Club Bacau? Nu se punea problema. Pe-atunci se manca fotbal pe paine, se jucau meciurile cu tribunele pline. Doar fotbalul pe teren mare era considerat „serios”. Pe teren mic, in curtea scolii ori in fata blocului, jucau doar copiii.
– De unde ati venit la SC Bacau?
– Exact mai inainte fusesem la Relonul Savinesti, care se unise cu nou-iinfiintatul club Ceahlaul. Debutasem intr-o echipa de seniori la Danubiana Roman, in 1974, era pe-atunci in „C”. Tot in Roman, la CSS, am facut junioratul. La SC Bacau am ramas pana in 1991, cand m-am intors la Ceahlaul. Dupa ce Piatra-Neamt a promovat in 1993 – eu avand la reusita un aport, impreuna cu Costel Solomon, Burleanu si alti jucatori bacauani – m-am intors in Bacau, evoluand pana in 1994 la Cotidian, fosta Partizanul.
– Care sunt meciurile de care va amintiti cu cea mai mare placere?
– Sunt partidele cu Steaua si Dinamo din prima jumatate a anilor ’80. Am invins Steaua cu 3-0, pe o vreme urata, dar in fata unui stadion plin. Doua penalty-uri le-am obtinut eu. Cam dupa doi ani, Steaua cucerea Cupa Campionilor. Cam tot atunci am invins-o si pe Dinamo cu 3-0. Tot cu Dinamo imi amintesc de o victorie cu 2-1, cand eu am marcat golul victoriei in ultimul minut. Si meciurile cu Craiova erau pe vremea aia ceva deosebit, pentru ca Universitatea era o mare echipa. Am invins-o, odata, cu 2-0, dupa un joc senzational. Sau cu 1-0 in prima etapa, cand Avadanei a debutat la noi si a marcat din lovitura libera; a „traznit” atunci si transversala. Sunt multe, multe amintiri, chiar si din meciuri ale nationalei.
– Este un capitol mai putin cunoscut al carierei dvs. de fotbalist. Cat este de consistent?
– Eu si Costel Solomon primisem mai multe convocari, mai intai la lotul de tineret, apoi la cel olimpic… Mircea Lucescu m-a dorit si in lotul A. Am efectuat acel turneu in America Latina, din care am amintiri frumoase. Am jucat cu Ecuador si Honduras. Am cinci partide internationale pentru Romania. In statisticile oficiale sunt trecute insa numai trei.
– Meciuri de trista amintire?
– In aceeasi perioada, eram la un pas sa jucam in Cupa UEFA. Si a venit un meci acasa, cu FC Arges, pe care l-am pierdut cu 1-0, prinzand doar Cupa Balcanica.
– Rezista fotbalul bacauan comparatiei cu trecutul?
– Sunt trist sa spun ca nu. O formatie cu asa mare traditie si rezultate, care a stat aproape numai in prima divizie, acum se lupta sa nu cada in Liga a 3-a. Degeaba cautam tot felul de cauze: echipa nu are valoare, asta-i tot. Si nici nu este o atmosfera in care jucatorii sa poata creste. Din conflictul acesta care exista intre proprietarul clubului si Primarie, fotbalul are numai de pierdut. Sa speram ca alegerile vor aduce dorinta de compromis, pentru binele clubului.
– Ce vine din urma?
– Mai nimic, in ciuda aparentei pe care o dau echipele din campionatele de juniori, ca au medalii si rezultate. Si e normal. Cum sa-ti duci copilul la FCM? Ii plac cuiva terenurile distruse de langa Stadion? Cum sa fie concurenta la nivel de juniori, cum sa ai o baza de selectie? Mergem tot in jos, iar vina este a celor de la varf. Pai sa vedeti ce este in Piatra-Neamt…
Peter KELMANN
