Institutul Cultural Român, Inspectoratul Școlar al Județului Bacău și Casa Corpului Didactic ”Grigore Tabacaru” Bacău vor organiza pe 6 ma, începând cu ora 15.00, în Aula ”Moldova” a Universității ”George Bacovia” din Bacău, Forumul Educațional ”Magister”, destinat în 2015 profesorilor de limba și literatura română, limba și literatura engleză și matematică. Tema acestuia este ”Relația culturală didactică – tehnologie, la catedră” și conține o parte teoretică și una practică. Lectori de prestigiu/renume și specialiști în metodologia predării au pregătit prelegeri de calitate, respectând astfel standardele recomandate de Ministerului Educației. Așadar, în plen, un formator va susține conferința ”Relația culturală didactică – tehnologie, la catedră”, iar pe grupe/specialități se vor desfășura prezentări ale conținutului și modului de utilizare al unor lucrări ilustrative, dar și o sesiune de întrebări și răspunsuri, care va evidenția cele mai importante aspecte de ordin metodologic. La finalul manifestării participanții vor primi o diplomă, semnată de conducerile ICR, ISJ și CCD Bacău, de alți organizatori conveniți, dar și materiale promoționale, constând în exemplare ale câtorva din lucrările prezentate, cataloage, broșuri etc. Forumul beneficiază de implicarea a doi importanți sponsori, SIVECO România și Editura ”Niculescu”, astfel profesorii beneficiind de gratuitate. ”Activitatea se desfășoară în conformitate cu politicile Ministerului Educației, referitoare la formarea continuă a cadrelor didactice și, totodată, încurajează participarea acestora la astfel de manifestări. Instituția noastră promovează cu prioritate asemenea parteneriate, care vin în sprijinul colegilor, profesori, deoarece ele pot constitui o bază solidă, pentru dezvoltarea unor proiecte viitoare de profil”, a declarat prof. Gabriel Stan, directorul CCD Bacău.