Târgul Bacau este rezultatul unei intense si extinse activitati economice românesti. Aria geografica de progres economic românesc a fost cea pe care s-a format si s-a dezvoltat neamul românilor, urmas al tracilor romanizati in perioada dintre secolele II inainte de Hristos si pâna in secolele IV si V din era crestina. La navalirea slavilor, poporul si limba româna erau temeinic formate. Atunci, activitatea economica româneasca se realiza pe un spatiu geografic european marginit de Galitia nordica, Nipru, Alpii Austriei, Marea Adriatica, lantul sudic al Muntilor Balcani, litoralul vestic si nordic al Marii Negre.
Astfel se explica faptul ca activitatea acestui popor a fost cunoscuta si consemnata in cronici bizantine, latine, arabe, persane, franceze, germane. Documentele vaticane au consemnat de timpuriu despre existenta, munca, lupta si originea latina a românilor. Este cunoscuta corespondenta despre Sfântul Scaun si imparatul Ionita al românilor nord si sud dunareni. Mai multi cronicari din Venetia au scris despre luptele victorioase ale românilor asupra Constantinopolului. Documente genoveze au aratat asupra comertului dezvoltat de negustorii celebrului oras italian in Chilia, Cetatea Alba, Vicina si alte porturi de la Marea Neagra, intemeiate si dezvoltate prin activitatile productive si comerciale dezvoltate de români. In documentele papale românii au fost numiti cu termenii Walachi si Walati. N-a lipsit cuvântul pruteni, care s-a referit la populatia româneasca aflata pe intregul bazin al Prutului, Siretului, Nistrului si peste Bug. Dupa slavizarea acestora, locuitorii respectivi au fost aratati ca ruteni, prin eliminarea primelor sunete. Târgul Bacau s-a format si s-a dezvoltat in partea central vestica a vastei zone populate de românii de la est de Carpati, prin munca fizica si intelectuala a locuitorilor sai.
Inainte de anul 1400, Bacaul era cunoscut in Moldova si peste hotarele acesteia ca o localitate dezvoltata la varsarea Bistritei in Siret. Pe aici trecea marele drum comercial care lega Marea Baltica cu zona constantinopolitana. Tot pe aici trecea „Drumul Sarii”, pe care era transportata bogatia naturala scoasa din zona Trotusului. Trecerea ei peste Bistrita se realiza pe strada Alexandru cel Bun contemporana. Veneau aici negustori din zona Tazlaului Sarat, unde inflorise odinioara vestita cultura cucuteniana. Activitatea comerciala se desfasura in fata bisericii Sfântul Nicolae, ca si in vecinatatea bisericii de rit catolic cu hramul Sfântul Nicolae, episcop de Bari. In apropierea acesteia a fost organizata administratia târgului si a tinutului respectiv.
Nu este surprinzatoare prezenta in asezarea de pe Bistrita a unui numar de calugari catolici ai Ordinului Ospitalier al Sfântului Ioan Botezatorul. Acestia au raportat Sfântului Scaun asupra asezarii in care se aflau. Papa Bonifaciu al IX-lea a confirmat primirea documentului respectiv prin breva expediata din Roma la 15 aprilie 1400. Asezarea a fost apreciata drept „civitas Bachovien”. Functiona aici biserica de rit catolic consacrata „Fecioarei Maria (Beatae Maria)”. Aceasta era aproape de canalul din partea nordica a localitatii, catre zona de varsare in Bistrita. Mortii erau inmormântati in cimitirul catolic „de antique et aprobata et hactenus pacifice observata consuetudine”. In cimitir functiona o capela dedicata Sfântului Mihail. Pontiful Romei a binecuvântat activitatea ospitalierilor in Bacau, le-a acordat bunavointa si libertatea de a converti pe alti oameni de aici la credinta respectiva; pe care sa-i pastreze „auctoritate apostolica tenere”. Copia documentului respectiv se pastreaza in Arhivele Secrete ale Vaticanului, fondul Registri Lateraniensis, vol. 80, fil. 68, verso. Acesta a fost cercetat si microfilmat de noi si depus la Arhivele Nationale ale României, Bucuresti.
Ne-am simtit obligati sa prezentam informatia corecta, deoarece autorii celei mai necorespunzatoare carti asupra Bacaului n-au avut capacitatea sa copieze corect ceea ce am publicat noi in aceasta privinta. Pentru „savantii” Miluta Borta, Dumitru Popa, Eugen Sendrea, care citeaza surse documentare necercetate de ei, registrele respective si-ar trage numele de la Luter. Biserica „San Giovanni in Laterano” a fost primul sediu al Sfântului Scaun. Aceasta se afla in Roma in zona care duce spre Castel Gandolfo (Rocca del Papa) si Ginziano din Roma.
Cercetarile arheologilor de la Complexul Muzeal „Iulian Antonescu” Bacau au demonstrat functionarea a doua biserici ortodoxe in cuprinsul asezarii. Faptul demonstreaza convietuirea românilor ortodocsi si a celor catolici din secolele anterioare anului 1400. Si unii si altii au fost si sunt români demni si mândri de trecutul lor national.
caseta
Schita cartografica intocmita de misionari catolici, la mijlocului secolului al XVII-lea, privind prezenta si raspândirea numerosilor români („valachi”) in Croatia si Slovenia contemporana. Aceasta se pastreaza in Arhiva Propagandei Fide Roma. Imputinarea si aproape totala lor disparitie de pe teritoriul statelor in cauza a avut loc dupa Pacea de la Carlowitz (1699), atunci când imparatul Leopold, cotropitorul Slovaciei, Transilvaniei, Crisanei, Maramuresului, Ungariei, Serbiei, Croatiei, Sloveniei, Voievodinei a ordonat generalului conte Morsigli sa intocmeasca planurile dislocarii acestora in: Ungaria, Voievodina, partile Serbiei cucerite. Planurile intocmite de Marsigli (Marsilli) se pastreaza la Biblioteca Universitaria Bologna, microfilmele realizate de noi la Arhivele Nationale ale României, Bucuresti. Documentul si multe alte izvoare stiintifice argumenteaza formarea poporului român si pe teritoriile actuale ale: Ungariei, Croatiei, Sloveniei, Serbiei, Voievodinei, Macedoniei, Bulgariei, României, zonele nordice si estice din afara României contemporane.
Prof. dr. Dumitru ZAHARIA
