Colonesti. O comuna din care fac parte sase sate, Colonesti, Calini, Spria, Valea Mare, Satu Nou si Zapodia. Se intinde pe o suprafata de 4.468,36 ha si are o populatie de 2.214 locuitori. Din padurea Tâgâra izvoraste pârâul Zeletin, care da denumirea intregii vai, o vale care cuprinde opt comune si trei judete, Bacau, Vrancea si Galati!
„Cu ce ma pot lauda in cei aproape patru ani de mandat? Am ridicat de la zero, trei scoli. Una in Satu Nou, alta in Spria si inca una in Colonesti, ultimele doua cu clasele I – VIII. Si tot legat de invatamânt, am reusit sa obtinem burse pentru 15 copii, de la „Asociatia non profit Ovidiu Rom Coecon Ghica”, iar pentru anul viitor, vom primi inca patru, de la Asociatia Româno Franceza „Prietenii României”, cu sprijinul nemijlocit al domnului Dinu Apostu, nepotul lui George Apostu. Cei patru copii vor trebui sa studieze in limba franceza. Aceasta asociatie ne-a ajutat sa dotam un cabinet stomatologic infiintat intr-un apartament al Primariei. Tot ea ne-a ajutat cu o mie euro sa dotam viitoarea gradinita”, spune Valentin Mârzac, primarul comunei Colonesti. La sfârsitul lui aprilie va incepe construiirea unui monument istoric in memoria erolor cazuti in cele doua Razboaie Mondiale. „Avem pestte 200 de eroi in comuna”, spune primarul.
Centru de zi prin proiect PHARE
S-a câstigat un proiect PHARE pentru infiintarea unui Centru de zi, care functioneaza in câteva incaperi de la parterul Primariei. 22 de copii beneficiaza de conditii de invatare si o masa calda. „Incepând de la 22 ianuarie 2008, s-a terminat finatarea PHARE iar Centrul de zi a trecut in administrarea Primariei si patronajul acesteia”, mentioneaza primarul Mârzac.
Dintr-o cladire veche, un modern Camin cultural
O cladire veche de peste 150 de ani, situata in vecinatatea Primariei, a fost reabilitata in intregime si a fost transformata intr-un Camin cultural. „Aceasta cladire era o fosta moara boiereasca. Zacea nefolosita si se degrada pe zi ce trecea. Am decis atunci, printr-o hotarâre de Consiliu Local, s-o transformam in Camin cultural. Si am reusit, fiind un loc foarte frecventat de tinerii din comuna”, spune primarul comunei. Dispensarul medical a fost si el mutat din sediul in care functiona pâna acum, unul care nu indeplinea conditiile cele mai bune pentru desfasurarea actului medical. „Am gasit loc la parterul Primariei, unde sunt toate premizele unei activitati pe masura”, spune Valentin Mârzac. Functioneaza doua cabinete medicale, exista apa curenta si incalzire centrala.
Proiecte indraznete
„Ce proiecte am in vedere? In primul rând vreau sa amenajez un Centru de zi si in Satu Nou, pentru 30 de copii. Exista un proiect pentru ridicarea unui sediu pentru Primarie, intrucât spatiul actual a devenit neincapator. Il vom ceda Centrului de zi din Colonesti pentru a-l transforma intr-un Centru de urgenta de primire a femeilor violentate. Vom depune la FADR un proiect, pentru care exista toate avizele, in vederea modernizarii drumurilor comunale si satesti din Calini si Satu Nou, si, totodata, achizitionarea unui utilaj de deszapezire. Am primit fonduri pentru a incepe lucrarile de amenajare a Scolii 2, din Colonesti, care va fi dotat cu centrala termica si grupuri sanitare. Scoala a fost ridicata in 1902 si a fost declarata monument istoric. Au fost obtinute avizele de la Directia de Protectie a Monumentelor Istorice Iasi. Vom incepe lucrarile si la scoala din satul Calini, pentru care exista un proiect finantat de la bugetul local. Dar aceasta nu e totul. Pe 25 aprilie vom la Agentia de Mediu pentru finantare un proiect integrat ce cuprinde modernizarea drumurilor locale din Colonesti si Zapodia, precum si a retelei de apa si canalizare”.
Ajutorul social pune lumea la treaba
„Toti cei care beneficiaza de ajutor social il primesc. In schimb, sunt folositi la diferite munci in comuna. Cu ajutorul lor am amenajat patru statii de autobuz, din caramida, cu geamuri si usi. Am schimbat reteaua de apa din Colonesti si din Primarie, vechi de peste 40 de ani. Am primit de la senatorul Catalin Mardare un autoturism pentru Primarie, o Dacie Supernova pe care am pus-o la dispozitia scolii, in lipsa de microbuz scolar”, spune primarul din Colonesti.
Un singur regret
„Un singur regret am, ca in comuna nu functioneaza o Scoala de Arte si Meserii. In acest an, vor absolvi clasa a VIII-a, 45 de copii. Unde se duc acestia? Posiblitatile materiale sunt minime. S-ar duce sa studieze la SAM, dar cea mai apropiata este la Rachitoasa. N-au cu ce se deplasa pâna acolo. Noi avem spatiu pentru SAM la scoala din Spria. Am incercat de acum doi ani sa cerem infiintarea unui SAM la Colonesti, dar nu ne baga nimeni in seama”, declara Valentin Mârzac.
Baza sportiva model…Ghencea!
Toata comuna Colonesti tine cu Steaua. Are si de ce. Iar baza sportiva este una dintre cele mai cochete din judet, desi, nu exista o echipa de fotbal inscrisa in vreun campioinat. „In fiecare an organizam Cupa Colonesti la fotbal. Suntem la cea de a cincea editie. Vor participa echipe din Rachitoasa, Izvoru Berheciului, Motoseni si Colonesti”.