Trei bărbați din comuna Gioseni, depistați pe fondul de vânătoare cu lațuri asupra lor, au fost reținuți de polițiști. Anterior cei trei ar fi barconat prin aceeași metodă un porc mistreț.
Polițiștii Serviciului Arme, Explozivi, Substanțe Periculoase din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bacău au depistat trei bărbați cu vârste cuprinse între 25 și 31 de ani, toți din comuna Gioseni, care se aflau pe fondul cinegetic nr. 33 Gioseni și aveau asupra lor 41 de lațuri, în vederea capturării animalelor sălbatice de talie mare (porci mistreți).
Din cercetările polițiștilor a rezultat că cei trei, la data de 16 noiembrie a.c., ar fi prins cu ajutorul lațurilor un porc mistreț pe care l-au împărțit intre ei.
In cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de braconaj cinegetic.
Față de cele trei persoane a fost luată măsura reținerii, urmând să fie prezentate Parchetului şi Judecătoriei Bacău cu propunerea de arestare preventivă.
Cele 41 de laturi și carnea de mistreț găsită la domiciliile bănuiților au fost ridicate în vederea cercetărilor.