Polițiștii au depistat un bărbat de 55 de ani, din comuna Poduri, care conducea un tractor pe DJ 117 şi tracta o remorcă neînregistrată.
În urma verificărilor efectuate a rezultat că bărbatul de 55 de ani are suspendat dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de punere în circulaţie sau conducerea unui vehicul neînmatriculat şi de conducere a unui vehicul fără permis de conducere.
Polițiștii rutieri au oprit în trafic, în municipiul Bacău, un autoturism, la volanul căruia a fost identificat un bărbat de 43 de ani, din comuna Filipești.
Conducătorul auto emana halena alcoolică și a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat concentrația de 1,11 mg/l alcool pur in aerul expirat, iar ulterior a fost condus la Spitalul Județean Bacău, în vederea prelevării mostrelor biologice necesare pentru stabilirea alcoolemiei.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influenta alcoolului.