Numele lui este Isidor Mirt. Are 32 de ani si este preot la Catedrala Romano-Catolica din Bacau. In 2001 a avut sansa de a pleca in Kenya, timp de trei ani, ca parinte misionar, pentru ” a duce credinta in Dumnezeu si a vesti Evanghelia”.
A ajuns pana in mijlocul desertului, a trait printre bastinasi, le-a cunoscut obiceiurile si traditiile, le-a invatat limba nationala – swaili, a mers kilometri intregi pe jos pentru a-i increstina si a-L aduce pe Dumnezeu in cele doua triburi cu care a luat contact – Borana si Gabbra. Cel mai mult a stat in zona Chalbi unde locuiesc 53 de familii.
La 8 ani a hotarat sa devina preot misionar
Provine dintr-o familie numeroasa, cu opt copii, in care rugaciunea de dimineata si cea de seara nu au lipsit. Parintii, oameni simpli, de la tara, i-au inspirat bucuria de a se ruga si dragostea de Dumnezeu. ” De pe la 3 ani am constientizat ce inseamna Biserica, cine este Dumnezeu si care este rolul Lui in viata de toate zilele, isi incepe povestea parintele Isidor, un tip mereu cu zambetul pe buze, usor timid si cu ochi de-un albastru ca cerul senin. Eram in satul Rachiteni, din comuna ieseana Mircesti. Tata ma lua cu el mereu la biserica. Nu ma obliga, ma lua.
Si de pe terenul de joaca, daca acolo ma gasea. Avea un mod anume de a-mi spune…«Isidor vrei sa vii cu mine la biserica?». Ma incanta felul lui de a ma atrage spre ceea ce urma sa devina pentru mine o a doua casa: Biserica” . Atunci a simtit ca e atras de ” ceva” , iar acel ” ceva” a prins contur dupa ani…
Era prin clasa a II-a cand l-a auzit pe parintele Lucaci care spunea – ” In lumea intreaga sunt foarte multi oameni care nu-L cunosc pe Dumnezeu pentru ca nu sunt destui preoti care sa le vorbeasca despre El” . Atunci a inteles ca acel ” ceva” era de fapt dragostea de biserica, de rugaciune si mai presus de ele, dorinta de a ajunge si el preot. Preot misionar.
Dupa 20 de ani, dorinta i s-a indeplinit
Asa ca la 16 ani era deja la Seminarul Mic iar in 1992, la Seminarul Mare, adica la Institutul Teologic Romano-Catolic din Iasi. In 1997, cand deja era sfintit ca diacon, Presfintitul Gherghel, care fusese invitat in Kenya de episcopul Ambrosie Ravasi, l-a intrebat pentru prima data daca doreste sa devina preot misionar. A lasat totul in voia Domnului iar in 2001, pe 7 noiembrie, la numai 28 de ani, a plecat in Kenya, insotit de parintele Eugen Blaj, din Gheraiesti-Neamt. Abia atunci, in 2001, dorinta lui de a deveni preot misionar se implinise. Dupa 20 de ani.
Gabbra – ” o lume simpla, in care Dumnezeu nu exista”
S-a stabilit in desertul Chalbi. Sub soarele torid al Kenyei, unde temperatura ajunge ziua si la 56 de grade Celsius. Timp de patru luni a invatat limba localnicilor. A mers din sat in sat, cel mai indepartat, la 127 de km de zona in care locuia. Cel mai mult a stat in Gabbra, un loc uitat de lume, care l-a incantat si atras.
O zona in care, in timpul sezonului rece, pamantul este tot verde, scaldat de o multitudine de ape curgatoare si plin de flori – in special trandafirul desertului. Cu oameni simpli, imbracati simplu – barbatii in camasi lungi de culoare deschisa, iar femeile in robe de matase viu colorate, in care viata se limiteaza doar la pastorit si vanatoare.
” O lume simpla, un colt de Rai, in care Dumnezeu nu exista” , spune parintele Isidor, care a recunoscut ca a fost impresionat de faptul ca aici a vazut pentru prima data oameni care au o idee vaga despre Dumnezeu sau care se roaga la fortele raului – haiana. Altii au un cult al serpilor, al dealurilor inalte – muntele Forole, iar in unele triburi se jertfesc cele mai frumoase animale din staul, de trei ori pe an, in special la Sarbatoarea Mare – Sorio, pe care le ofera Celui Mare – Waga, implorand ploaie si pace, cele doua valori ale bastinasilor.
Oameni simpli care se bucura de putinul pe care-l au
” Cum intri, in fiecare sat esti intampinat de batranul satului – abba-olla, de obicei, persoana cea mai in varsta din trib, isi aduce aminte. Oamenii locuiesc intr-un fel de coliba, facuta din iarba uscata, lut, crengi de arbusti si nuiele, acoperite cu piei de animale. Cresc camile, capre si chiar vite. Animalele sunt singura lor bogatie si singurele lucruri folosite pentru troc.Totul e de o simplitate care te uimeste. Chiar asta m-a impresionat cel mai mult acolo. Simplitatea si respectul dintre ei. Dar si modul in care acei oameni se pot bucura in fiecare zi de putinul pe care-l au” .
Locuinta lor se limiteaza la o bucatarie in stanga, de fapt trei pietroaie in care este proptit un ceaun folosit la preparea hranei – fiertura din boabe de porumb si uneori de fasole, in dreapta, un bidon mare pentru apa, si doua paturi facute din piei de animale. In coliba dorm doar femeile si copiii pana la 12 ani. Restul, barbatii, dorm sub cerul liber, pentru a pazi animalele. ” Apa este mereu o problema. E carata de la zeci de kilometri zilnic. Si pentru ca beau doar apa din oaze, care este destul de sarata, oamenii Gabbra au mereu probleme cu rinichii” .
Nasterea. Nunta. Inmormantarea
Trei obiceiuri care l-au impresionat foarte mult pe parintele Isidor. ” In tribul Gabbra, primul nascut de sex masculin este mostenitorul familiei, chiar daca pana la nasterea lui au fost 5-6 fete. Si pentru ca la ei barbatul inseamna putere, la nasterea fiecarui baiat din familie doua zile e sarbatoare. Se taie capre, chiar si camile, tot tribul este invitat la petrecere. In schimb, daca se naste o fetita, membrii familiei beau doar o cana cu lapte sau ceai” . Familia are de la 6 pana la 15 copii.
” Parintii sunt cei care decid la casatorie: mireasa isi cunoaste mirele cu putin timp inainte iar cat tine ritualul ea sta ascunsa intr-o coliba. Barbatul are de la 24 de ani in sus, iar fata 13. Darul pe care il da mirele familiei fetei se limiteaza la trei camile. Totul incepe la 7 dimineata, cu o rugaciune condusa de doi lideri – dabela, apoi se bea o cana de fiertura din lapte de camila, untura si boabe de cafea.
Mirele este supus la diferite teste de vitejie si indemanare iar dupa un dans traditional mirele este ras in cap si imbracat intr-o roba alba. Apoi toti barbatii, seniorii, ridica impreuna coliba in care vor sta cei doi miri” . A doua zi dimineata este adusa si mireasa, care locuieste trei zile cu sotul fara sa-si vorbeasca, fara sa manance impreuna. Cei doi isi incep viata de familie abia din a patra zi.
Si la inmormantare participa numai barbatii. ” Femeile se roaga in colibe. Si nu plang, spune parintele Isidor. Pentru ei a plange reprezinta un semn de slabiciune. Mortul se ingroapa in staulul de animale, insa dupa trei luni, tribul migreaza spre un alt loc, pentru ca nu poate trai impreuna cu spiritele mortilor” . Iar vaduva este rasa in cap si toata viata ei dupa aceea este obligata sa nu-si mai lase parul sa creasca.
13 scoli ridicate si 746 de localnici botezati
” Sunt multe de spus. Au fost cei mai frumosi ani pe care i-am trait pana acum, marturiseste parintele Isidor. Chiar daca acomodarea a fost destul de greoaie, din cauza climei, (in doua luni a slabit 20 de kilograme, n.r.) totul a fost frumos, mai ales stiind ca am fost acolo cu un scop nobil, acela de a trai cu ei, de a le oferi ajutorul spiritual alaturi de Dumnezeu, de a primi si ei harul Lui, pentru a cunoaste ca el este Tatal.
In cei trei ani am reusit sa ridic 13 scoli, la umbra unui copac si am increstinat 746 de localnici, de la cei mici, de numai o luna, pana la batrani de 105 ani” . Dupa Craciun, parintele Isidor se va intoarce in Kenya. Tot in tinutul Gabbra. Pentru a-si indeplini mai departe misiunea.
Roxana NEAGU
Adevarat