Tot mai multi absolventi de cursuri pentru adulti

Tot mai multi bacauani se inscriu la cursuri de formare profesionala – desi, conform Comisiei Europene, România se situeaza inca pe ultimul loc in Uniune la acest capitol (cu o participare a populatiei de unu la suta, fata de 23 de procente, de exemplu, in Marea Britanie). „In primele trei luni din 2008, am inregistrat mai multi absolventi de asemenea cursuri decât in tot anul 2004. Anul acesta, avem deja 2094 absolventi ai programelor de calificare si peste 5500 la programele de initiere, specializare, perfectionare”, a declarat Gheorghe Alexe, purtator de cuvânt la Directia de Munca si Protectie Sociala (forul responsabil cu autorizarea formatorilor). Potrivit spuselor lui, in ultima luna au primit autorizari firmele C&C Training and Consulting (cursuri de manageri resurse umane), TQM (inspectori sanatatea si securitatea muncii), Form Consult (lucratori in salubrizare), TQM Training (cadre tehnice PSI – prevenirea si stingerea incendiilor), Xilopal (padurari si electricieni constructori) si Expert Audit Group (experti juristi si manageri). De asemenea, Asociatia pentru Promovarea Invatamântului European (competente comune – comunicare, rezolvare de probleme – si manageri proiect), asociatia Repere (expert accesare fonduri structurale si de coeziune europene), Fundatia de Sprijin Comunitar (terapeut arte combinate) si Scoala de Studii Comerciale (masinist utilaje cale si terasamente).
Alin LEANCA

Adauga un comentariu

*