Pe masura ce descrestea numarul zilelor ramase pâna la declansarea campaniei electorale locale, corul zelosilor laudaci ai politicii liberale in domeniul educatiei a inceput sa se bata cu pumnii in piept ca in ceasul mortii, ridicând in slavi volumul fara precedent al investitiilor facute de Guvernul Tariceanu in domeniul educatiei. „In ultimii doi ani s-a investit mai mult in invatamânt decât in toti anii trecuti din ’90 incoace”, a perorat nevârstnicul ministru liberal Cristian Adomnitei inaintea plecarii in turneul sau electoral pentru cucerirea scaunului de primar al Iasului. Si a exersat acest refren mereu, pe parcursul unui periplu electoral care a durat aproape cinci saptamâni, cu final lamentabil, timp in care prezenta sa la Minister s-a facut doar prin … propria fotografie, uitata pe biroul ministerial.
Guvernul Tariceanu a pus caruta inaintea boilor
Ca investitiile facute in invatamânt au fost consistente din noiembrie 2007 pâna in mai 2008 nu neaga nimeni. Dar care au fost rezultatele? Indeosebi cele cu efect garantat la alegatori: reabilitarea multor unitati scolare, sisteme de calculatoare, dotari de laboratoare, câteva procente adaugate la salarii in urma presiunilor sindicale, un sistem incoerent de legi ale educatiei, redactat pripit, fara o strategie clara, si un pact al educatiei pe care s-au grabit sa-l semneze si sa-l laude toti, de parca acest pact ar putea savârsi miracolul instaurarii unei noi calitati in invatamânt. A fost ignorat, insa, exact ceea ce era mai important pentru o adevarata reforma: educatia insasi. Onor Ministerul Educatiei ar putea sari ca ars, asa cum a sarit de fiecare data când cineva a incercat sa-i deschida ochii spre adevaratele probleme ale sistemului de invatamânt. Si care i-ar fi argumentele? Ca slujitorii catedrei au un vocabular didactic nou, ca vorbesc acum de proiect didactic si nu de plan de lectie, ca le-au intrat in reflex verbal termeni noi ca workshop, invatare continua, credite transferabile, ca participa la zeci de simpozioane si mese rotunde, ca fac munti de materiale cerute de ARACIP, ca sunt la curent cu cerintele europene in domeniul educatiei, ca s-au revizuit pe ici pe colo programele si manualele scolare – dar nu in punctele esentiale -, ca exista sute de carti de specialitate si mii de formatori in domeniul reformei …
Ce s-a facut, efectiv, in planul educatiei?
Ministerul n-ar putea sa spuna mai nimic, insa, despre adevaratele tinte ale unei veritabile reforme, pentru ca nu s-a intreprins pâna acum nimic concret in directia mutarii accentului pe creativitate, pe inovatie, pe noi strategii de invatare, pe crearea unui nou tip de parteneriat profesor – elevi – parinti, pe reformarea abordarilor didactice, pe revigorarea interesului elevilor pentru scoala, pentru invatatura.
Care sunt efectele politicii din cei patru ani ai Guvernarii Tariceanu in domeniul educatiei s-a vazut in situatia elevilor români la Testul PISA, care i-a plasat pe ultimele locuri, s-a vazut in absenta universitatilor românesti din Top 500 si ne-a spus-o, zilele trecute, raportul intocmit de Consiliul Europei si Comisia Europeana, unde sta scris negru pe alb, cu dovezi incontestabile, ca elevii din România au un nivel de pregatire din ce in ce mai scazut, ca a crescut ingrijorator numarul celor care abandoneaza scoala, ca 20 la suta dintre tinerii cu vârste cuprinse intre 18 si 24 de ani au absolvit doar opt clase si ca peste 50 la suta dintre elevii români aflati in pragul absolvirii gimnaziului nu prea stiu sa citeasca, n-au invatat sa gândeasca logic si au un vocabular extrem de sarac ….
Ministerul ramâne cantonat intr-o incapatânare prosteasca
Si de ce toate acestea? Pentru ca politica liberala in domeniul educatiei a fost elaborata numai in birourile Ministerului, fara consultarea larga a celor care lucreaza efectiv la catedra si cunosc foarte bine miezul adevaratelor probleme, fara consultarea maselor de elevi, fara consultarea psihologilor scolari, care ar avea multe de spus la o intâlnire de lucru cu amploaiatii ministeriali, care chiar sunt convinsi ca le stiu pe toate, desi au dovedit de foarte multe ori ca se afla doar la suprafata problemelor reale si ca fanfaronada lor vrea sa para o dovada de competenta. Se adauga, la toate aceste „calitati”, incapatânarea prosteasca a conducerii M.E.C.T. de a continua sa sustina mereu ca e alb ceea ce toti slujitorii competenti ai scolii vad ca e mai negru decât smoala. Cu o asemenea politica oarba si bolnavicios de orgolioasa, invatamântul românesc se va cufunda si mai mult in mocirla, in pofida eforturilor financiare ale Guvernului. Pentru ca, o stiu si copiii, degeaba toci banii, daca rezultatele investitiei sunt tot mai slabe.
Stefan OLTEANU
