Banii, Palar si mita electorala la Filipeni

hpim2716.JPGCu doar trei zile inainte a cel de al doilea tur de scrutin, in care s-a calificat cu strigaturi, candidatul PNL la functia de primar al comunei Filipeni, Vasile Banu, primar in functie (inca), a gasit de cuviinta sa inaugureze doua poduri in satele Slobozia si Valea Botului, prilej de a da din nou cadouri celor care l-au votat si sa-i momeasca pe cei care au fost impotriva sa, cu o punga de orez sau de zahar. Si cum era sa lipseasca, asemeni lui marte din post, si fratele primarului, nimeni altul decât celebrul Mihai Banu, directorul Directiei Agricole, despre care, se vorbeste pe la colturi, ca ar fi fost pus pe liber de cei din Ministerul Agriculturii, nu se stie din ce motive dar se cam banuieste, si poate si din aceasta cauza are liber la campania electorala facuta fratelui sau! Staff-ul a fost completat de o alta celebritate „penelista”, Ionel Palar, invinsul fara drept de apel in campania pentru ocuparea fotoliului de presedinte al Consiliului Judetean, c are ca tinut sa arate cât de preocupat este de problemele din judet. Ce-i drept, niciunul din cei care au luat cuvântul n-au facut referiri politice, dar nu s-au abtinut sa nu-l urecheasca pe preotul care ar fi facut campanie electorala contracandidatului lui Vasile Banu, social democratul Mircea Berza, cel care, in satul Fruntesti, unde fusese sectia la care votasera ; locuitorii din cele doua sate, fusese egal in voturi cu primarul Banu. Vadit emotionat din cauza atentiei acordate de oficialitati, preotul Gheorghe Chirica a trecut peste aceste „laude” si a sfintit cele doua lucrari, poate ultimele din era Vasile Banu. Si pentru ca tot era adunata atâta lume, asa, fara nicio legatura cu ce se va intâmpla duminica, 15 iunie, lui Vasile Banu i s-a facut mila de „infometatii” din Slobozia si Valea Botului, carora le curge asfaltul pe la poarta, dar in niciun caz din cauza lui Banu, ci a Consiliului Judetean. Dupa ce, cu câteva zile in ainte de 1 iunie, in comuna Filipeni poposise un TIR plin cu frigidere si masini de spalat, oferite cadouri alegatorilor, acum Vasile Banu si staff-ul sa electoral s-au orientat catre de-ale gurii, ca „n-are copii mei ce sa manânca” si a daruit celor prezenti, vreo 50 – 60 de oameni, câte o punga de plastic in care se aflau pungi de orez, zahar, o sticla de ulei, o pâine si o sticla de suc! O fi vorba despre mita electorala? Cei care au dat spun ca nu, dar oamenii cu care am discutat au fost cât se poate de cinstiti: „Ne-a dat orez si zahar sa-l votam pe Vasile Banu, dar noi stim ce avem de faciut. El ne-a dat orez, dar tot pe cine stiu eu votez!” Cel putin asa ne-au declarat Costica Boghiu si Aurel Lungu si multi altii.

Realizarile primarului Vasile Banu

In comuna Filipeni circula o fituica intitulata „Realizarile primarului Vasile Banu, zis „spagarul”, in cei patru ani”. Spicuim si noi din ea. „Ocupatia de baza, alcoolul. A construit un wc la scoala generala Marasti in valoare de 5 miliarde lei, de unde si-a insusit o parte din bani, iar cu acesti bani a devenit actionar in Piata „Aviatori” din Bacau, impreuna cu fratele sau, Mihai Banu; A construit un sant de 100 metri, din bani publici, care a costat 3 miliarde; Are doua dosare penale pentru conducere in stare de ebrietate si sustragere de la recoltarea probelor biologice; A oprit bani pentru paza la cei bolnavi si decedati; A defrisat padurile comunei, eliberând acte false si insusindu-si bani din vânzarea masei lemnoase; Cu banii furati din avutul public si-a construit o vila in Bacau, iar fratele sau, Mihai Banu, l-a sustinut in aceste actiuni in afara legii iar in diverse ocazii a intervenit pentru a-l scoate din incurcatura; A acordat ajutorul social social dupa bunul sau plac, motivând ca nu da ajutor celor care nu l-au votat; N-a fost in stare sa obtina fonduri pentru asfaltarea drumulu; A fost dat afara din PD pe motiv ca a ajuns „spagarul comunei”, iar la ora actuala nu mai are credibilitate politica si nu mai poate sa-si indeplineasca promisiunile electorale”. Comentariiole le vor face cetatenii comunei Flipeni, direct pe buletinele de vot, duminica 15 iunie.
Dan MINDIRIGIU

Comentarii

  1. un cunoscator neinteresat de campania electorala a zis:

    mare dreptate aveti, ce nu ati scri e ca e invatat cu bacsisul ca doar a fost ospatar
    fa-ma doamne iar primar sa fac ce stiu ca ospatar

Adauga un comentariu

*