Pe masura ce legislatia nationala se armonizeaza cu normele europene, fumatorii bacauani se vor confrunta cu restrictii tot mai mari. In afara de scumpirea continua a produselor din tutun, autoritatile vor restrânge tot mai mult consumul acestora in spatiile publice. Potrivit unor declaratii recente ale ministrului sanatatii, Eugen Nicolaescu, in asemenea spatii fumatul va fi permis, de la 1 ianuarie anul viitor, numai in incaperi speciale, iar locurile pentru fumat din baruri si restaurante nu vor depasi 50 la suta din spatiul total alocat clientilor, cu conditia sa fie bine izolate si ventilate. De la aceeasi data, localurile mai mici de 100 de metri patrati vor functiona exclusiv ca unitati de fumatori / unitati de nefumatori, iar comercializarea tigarilor va fi interzisa in incinta si in jurul spitalelor si unitatilor de invatamânt (cu exceptia universitatilor).
Alin LEANCA