Profesorul Anghel Nastasa, inspector scolar pentru minoritati, ne-a prezentat ieri situatia admiterii in licee sau scoli de arte si meserii a elevilor rromi care au absolvit gimnaziul. „Din cei 63 de absolventi rromi care s-au inscris initial, doar 56 s-au prezentat pâna azi (luni, 16 iunie, ora 12.00 -n.n.). Ii mai asteptam pe trei dintre ei, din comuna Plopana, si pe inca patru, din câteva sate. S-ar putea sa vina, s-ar putea la fel de bine sa nu vina, cauza fiind de ordin material. Unii dintre ei sunt foarte saraci, familiile lor n-au resurse pentru a-i tine mai departe la scoala. Avem si la licee sau la scolile de arte si meserii elevi rromi cu o situatie materiala precara si pe acestia ii ajutam sa-si continue studiile, fie cu burse de la OvidiuRom, fie apelând la sponsorizari sau la intelegerea unor directori”, a spus inspectorul scolar Anghel Nastasa. Cele mai solicitate unitati scolare au fost, in ordine, potrivit inspectorului Anghel Nastasa, Colegiul Economic „Ion Ghica”, Colegiul National Pedagogic „Stefan cel Mare”, Colegiul Tehnic „N.V.Karpen”, Colegiul National „Vasile Alecsandri”, Colegiul National „Ferdinand I” si Colegiul Tehnic „Anghel Saligny”. La Comanesti si Moinesti au fost ocupatetoate locurile rezervate absolventilor rromi, ca si cele doua locuri de la Sascut, in timp ce la Darmanesti si Podu Turcului n-au fost solicitari. „Ma bucura si faptul ca la „Ferdinand I” si la „Alecsandri” au intrat elevi rromi cu medii peste 8.50 si-i vom ajuta sa-si incheie cursurile liceale”, a adaugat Anghel Nastasa. (St.O.)