Colegiul Medicilor Veterinari din Bacau este implicat in programul de perfectionare continua a celor 211 medici inscrisi in Bacau. Conform legislatiei specifice, veterinarii trebuie sa obtina in baza activitatilor „extracurriculare” 150 de puncte pâna la 31 decembrie 2009. Daca nu fac acest lucru, daca nu platesc taxe pentru seminarii, nu se implica in cursuri si in activitati impuse, atunci ei vor pierde atestatul veterinar de libera practica. Costel Busuioc (foto), presedintele Colegiului Medicilor Veterinari din Bacau afirma ca nu au fost discutii contradictorii venite din partea veterinarilor, care in loc sa isi practice meseria, sunt obligati la o perfectionare continua si adesea costisitoare. „Nu au fost nemultumiri fata de deciziile Consiliului National al Medicilor Veterinari de a impune aceasta perfectionare continua. Noi, la Bacau, ne aflam deja la modulul doi de instruire. In afara de acesta mai sunt inca doua. Medicii veterinari risca sa isi piarda atestatul de practica daca nu realizeaza 150 de puncte. Pentru aceasta ei trebuie sa participe la simpozioane, conferinte stiintifice, sa se implice in publicarea de carti si articole de specialitate”, ne-a precizat Costel Busuioc. Zilele acestea veterinarii bacauani au edcitat cel de-al 5-lea numar al publicatiei Colegiului Medicilor Veterinari. „La Bacau realizam o publicatie care se distribuie gratuit celor 211 medici veterinari, numita „Foaie de Observatie”. Si in acest numar ei pot gasi aici informatii utile”, a mai spus Costel Busuioc. Mircea MERTICARIU