Este cunoscut faptul ca, a fi profesor, inseamna sa ai una dintre cele mai nobile „bratari de aur”. Si mai cunoscut este ca, daca nu pui o picatura din sufletul tau in tot ceea ce faci, inseamna lucru bine facut si… atât.
Dascal versus profesor
Pe vremea copilariei lui Sadoveanu, simbolul dascalului era „Domnu’ Trandafir”, cu glasul sau care „curgea domol”, cu frumusetea si delicatetea blândului invatator, „pentru ca avea un prisos de bunatate in el si pentru ca in acest suflet era ceva din curatenia unui apostol”. Model demn de urmat, caruia scriitorul ii inchina opera cu acelasi nume.
Daca bunatatea sufleteasca era caracteristica dascalului de atunci, profesorul de azi ar trebui sa fie exponentul pedagogiei moderne, astfel incât studentii sa poata exclama cu frenezie: „Vivat academia!/Vivant professores!/Vivat membrum quodlibet,/Vivant membra quaelibet,/ Semper sint in flore!”.
Cu toate acestea, se cunoaste faptul ca exista si cadre didactice care inspira severitate, teama, asprime, in fata carora unii elevi sau chiar studenti dau bir cu fugitii. Preferam sa spunem ca, intr-o astfel de situatie se afla doar elevii si studentii carora nu le place sa stea „cu burta pe carte”, adica nesilitorii. De unde si amintirile neplacute, cosmarurile pe care acestia zic ca le au.
Ei bine, nici una din caracteristicile negative amintite nu pot fi atribuite domnului profesor Cristian-Stefan Craciun, lector in cadrul Universitatii „Wales – România”.
Deschis si jovial, dl profesor confirma. Isi indeplineste misiunea pe care aceasta meserie o cere, prestigiul de care se bucura conferindu-i sublime impliniri profesionale. Apartine acelui segment de vârsta cuprins intre 20 – 40 ani, când poate sa-si imbogateasca portofoliul prin adaugarea multor titluri, pe lânga cele cucerite deja. Plin de originalitate, oscileaza intre un du-te – vino, deloc deranjant, de la catedra la tabla, ce tradeaza o energie debordanta, o molipsitoare pofta de viata, amanunte ce doar unui observator (hmmm, sa zicem OBSERVATOR de… Bacau), nu-i pot scapa.
Marketing sau PR?
O asemenea intrebare cere un raspuns pe masura: si… si. Adica Marketing, dar si Relatii Publice.
Am putea crede ca „definirea obiectivele pe termen lung, analizarea mijloacelor prin care acestea pot fi puse in practica”, reprezinta o planificare strategica a companiilor, firmelor, organizatiilor etc. Dar, nu este greu sa intelegem ca si pentru profesor, acestea reprezinta un „nivel organizational superior”, asa cum sta scris, negru pe alb, in Planificarea de Marketing.
Marcata de verva si vivacitate, expunerea domniei sale, presarata cu haz de bun gust, este intrerupta de râsetele spontane si sincere ale auditoriului. Domnul profesor realizeaza astfel unul din obiectivele pe care PR-ul il presupune: „crearea unui climat de incredere si simpatie in rândul …”, in cazul acesta … studentilor.
Profesorul nostru se bucura si de puterea feedback-ului. Cum se realizeaza acest lucru? Evident ca, intr-o sala de clasa, pentru un cadru didactic, publicul tinta il reprezinta elevii/studentii. Când tematica este prezentata intr-o maniera atât de atragatoare (si asta nu e doar parerea fetelor, ci a intregii grupe!!!), totul devine dorinta de informare, de descifrare a secretelor ce se ascund indaratul relatiilor cordiale cultivate. Meritul dumnealui consta in arta de a sti sa antreneze interactiv studentii in rezolvarea problemele-teste pe care le propune. Prin comunicare bidirectionala, reuseste sa capteze atentia tuturor cu usurinta cu care un prestidigitator isi surprinde publicul, incât bariera profesor-student pare sa dispara de la sine. Si asta, fara a leza, in vreun fel, autoritatea si prestanta cadrului didactic.
„Specialistul in relatii publice trebuie sa posede cunostinte de sociologie, psihologie, retorica, management, legislatie, drepturile omului, comunicare”, afirma dl profesor. „El trebuie…”, si m-as grabi sa adaug, reuseste „sa fie clar, concis, exact si credibil”.
Asa cum lumina soarelui se refracta in picaturile de apa din atomosfera dând nastere unui arc colorat, dl profesor ne dezleaga misterele incifrate pe tabla, ne lumineaza orizontul prin adaugarea plus valorii in bagajul nostru de cunostinte.
Creta alba, pe… neagra tabla. Nu, nu este o viziune in alb si negru, in intelesul cotidian al expresiei, ci desfasurarea unui spectacol intr-o multitudine de culori, culorile curcubeului. Pentru cine stie sa priveasca, pour les connaisseurs.
Toata lumea intelege ca relatiile publice, dupa cum le spune si numele, nu se refera la relatiile interpersonale de o anumita factura, care, oricum n-ar putea fi oferite spre savoarea si deliciul publicului larg. „Actiunile de relatii publice sunt mai ales sociale”, ne corecteaza domnul profesor. Ele „au in vedere câstigarea si mentinerea sentimentelor pozitive…”.
Cine ar putea, daca nu un profesionist care furnizeaza performanta, care aduce noutatea prin implicare, sa aiba o ascensiune remarcabila in mediile universitare? Spre ce ROGVAIV isi indreapta atentia o persoana „clara, concisa, exacta si credibila”?
Quod erat demonstrandum!
Profesorul Cristian-Stefan Craciun mai are inca mult, mult timp pâna sa ajunga la senectute. Timp care, fara indoiala, va fi folosit in scopul construirii de branding-uri, aplicarii programelor de dezvoltare a companiilor, organizatiilor, pentru mentinerea sau ducerea lor pe locuri fruntase. Qvo vadis, professore?
Maria COMANESCU
