Universitatea „George Bacovia” a dovedit o data in plus ca stie sa aleaga. In toata existenta ei, aceasta prestigioasa unitate academica bacauana a acordat un singur titlu de Doctor Honoris Causa al UGB si atunci alesul a fost guvernatorul Bancii Nationale, prof.univ.dr.doc.Mugur Isarescu, expertul de exceptie caruia noi, românii, ii datoram insasi calitatea vietii noastre de zi cu zi si stabilitatea economico-financiara a Tarii. Ieri, 17 iunie 2008, Universitatea „George Bacovia” a conferit cel de-al doilea titlu de Doctor Honoris Causa. Si de aceasta data, discernamântul Senatului UGB a functionat ireprosabil, alesul de acum fiind savantul francez de origine româna Basarab Nicolescu, fizician, filosof, critic si istoric literar. De fapt, decizia Senatului a fost luata in sedinta din 8 februarie 2008, pe baza Raportului Facultatii de Management. Dupa ce prorectorul Universitatii „George Bacovia”, prof.univ.dr.ing.Dumitru Bontas, a prezentat Hotarârea Senatului de acordare a titlului de Doctor Honoris Causa si i-a inmânat distinsului oaspete inaltul titlu academic, Laudatio a fost rostita de secretarul Senatului, prof.univ.dr.Liviu Drugus, care a reusit un excelent portret al savantului de reputatie mondiala Basarab Nicolescu. „Profesorul Basarab Nicolescu este, deopotriva, un (in-)disciplinat, un transdisciplinar, un european autentic si un adevarat cetatean al lumii”, a spus profesorul Liviu Drugus, explicând apoi, imediat, si sensul termenului (in-)disciplinat, vis-a-vis de personalitatea profesorului Basarab Nicolescu. „Cele trei discipline in care s-a afirmat stralucit, una din sfera stiintei (fizica), una din domeniul filosofiei (epistemologia) si una din domeniul artei literare (critica si istoria literara) fac din domnul Barbu Nicolescu un (in-)disciplinat sui-generis, adica unul care este, simultan si continuu, atât in interiorul disciplinelor, cât si in afara lor. Adica este si in discipline, si intre discipline si deasupra acestora. Cu alte cuvinte, domnia sa este transdisciplinar in domeniul cunoasterii si transnational sub raportul apartenentei, deopotriva, la valorile românesti, franceze, europene si universale”.
Basarab Nicolescu s-a afirmat stralucit la Lawrence Berkeley Laboratory si la Brown University, cu o contributie deosebita in fizica interactiilor tari, descoperirea sa, Conceptul Odderon, având astazi numeroase aplicatii. S-a afirmat, de asemenea, plenar, si in calitate de cercetator principal la Universitatea Paris VI si ca fizician teoretician la reputatul Centru National Francez pentru Cercetare Stiintifica, dedicându-se studierii energiilor inalte si fizicii nucleare. Doctor in stiinte la Paris, se lanseaza in cercetari de anvergura in SUA, in Anglia si in Franta. In 1987 a fondat si conduce Centrul International de Cercetari si Studii Transdisciplinare-CIRET, cu sediul la Paris, centru care are astazi peste 150 de cercetatori transdisciplinari din 30 de tari, printre care si România, tara noastra fiind reprezentata la CIRET de cercetatori din Bucuresti, Cluj, Bacau si Iasi. In 1991 a fondat, impreuna cu Rene Berger, Grupul pentru Reflectii Transdisciplinare. In 1994 a organizat primul Congres Mondial al Transdisciplinaritatii, la Arriba, in Portugalia, impreuna cu Lima de Freitas si Edgar Morin, cei trei redactând si Carta Transdisciplinaritatii, unanim aprobata de Congres. Cercetarilor sale se alatura noi grupuri de cercetatori din Portugalia, Franta, Brazilia, Africa de Sud, Germania, Elvetia, SUA si România. Cercetator neobosit, autor de tratate, carti, reviste si articole publicate in cele mai prestigioase reviste internationale, Basarab Nicolescu a fost distins cu numeoase premii si distinctii internationale de prestigiu. In 2001 a fost ales membru de onoare al Academiei Române si a primit din mâinile presedintelui Emil Constantinescu Ordinul National „Serviciu credincios”, in grad de Mare Ofiter.
In cuvântul sau, Basarab Nicolescu a declarat ca se simte deosebit de onorat pentru inalta distinctie acordata de Universitatea „George Bacovia”, „o institutie dinamica, tânara si de un bun prestigiu”. Eminentul savant a precizat ca viata sa „a fost impartita permanent intre marea pasiune pentru fizica cuantica si marea pasiune pentru cunoastere, legate intre ele, deoarece practica mea de peste 40 de ani in fizica cuantica m-a determinat sa ma dedic restaurarii unitatii cunoasterii”.
Intrând apoi in sfera transdisciplinaritatii, Basarab Nicolescu a oferit celor prezenti câteva explicatii: „Prin transdisciplinaritate punem accent pe dialogul intre culturi, intre religii, intre comunitati. Se vorbeste mult despre necesitatea unei dezvoltari durabile, dar ideile sunt inca obscure. Singura cale sigura spre dezvoltarea durabila este tocmai transdisciplinaritatea”. Vizibil emotionat in incheierea discursului sau, Basarab Nicolescu a subliniat ca a trait „un eveniment spiritual care pentru mine va ramâne de neuitat si pentru care va multumesc calduros”.
De mentionat ca la eveniment au participat, ca invitati, cadre didactice de la Universitatea Bacau, directorii sucursalelor unor unitati bancare (Stefan Sâmbotin-BNR, Daniela Burlacu-BRD, Cezar Gotcu-BCR, Nelu Tapalaga-managerul Regiunii de Est a Bancii Românesti), reprezentanti ai administratiei judetene si municipale.
Stefan OLTEANU