Multora dintre noi ne trebuie ceva vreme sa ne dumirim; sa dibuim fondul atunci când formele acestuia sunt pudrate subtil cu toate nuantele de roz si auriu, atragatoare si persuasive, e drept, la prima vedere, pentru ca mai târziu sa descoperim inauntrul ambalajelor o marfa putreda si urât mirositoare. Când vânzatorul de astfel de tiribombe isi augmenteaza promisiunile cu niscaiva bascalie (sport national, fireste, la care am fi campioana mondiala!), uitam de gaunosenia continutului, sau o ignoram, pentru a consona intr-o voiosie generala cu emitatorul de baliverne si bancuri sau de porecle infamante: ha, ha ca i-a zis-o, ha, ha, i-a tras-o, e de-al nostru, de mahala, vorbeste pe limba noastra, tine cu noi, e simpatic, e dat in ma-sa, o sa-i bage la zdup pe baroni, hotii… Ne comportam ca o catea in calduri, irationali si creduli, de parca tot ce zboara se manânca; brusc ne invaluie o lacrimogena emotie, un frison de admiratie si atasament ne obtureaza luciditatea, ratiunea, analiza; nu mai gândim si ne inregistram patimasi in gloata oarba; ne rinocerizam, dupa principiul „ne place”, si cu asta basta, am pus punct. Si votam ca ne place, ca ne este simpatic un anume personaj carismatic la un moment dat. Astfel am procedat in toti acesti ani scursi de la revolutie incoace; am devenit captivii starilor emotionale si nu rationale, mai atenti la discursuri bascalioase decât la analize lucide, judicioase, realiste. Este binecunoscut faptul ca popoarele care tipa repede fara sa le doara; care reactioneaza la cel dintâi stimul emotional si striga huuuuooo la adapostul anonimatului, care lacrimeaza din te miri ce; care intâi elibereaza instinctul din intunecimile subconstientului pentru ca apoi sa regrete gestul violent, stiti, n-am vrut dar asa am simtit in clipa aceea tulbure; care nu-si infrâneaza prin ratiune si analiza deciziile, nu prea au acces la performanta economica; amicii bascaliei si neseriozitatii consumate in urlete de admiratie pentru demagogul ce apeleaza siret si manipulatoriu la retorica lui „a placea”, „a uri”, „a improsca” cu mizerii opiniile adversarilor politici, amicii mahalagismelor n-au nicio sansa in istorie. Voteaza orb, spre a regreta mai târziu intr-o lamentare de bocitoare… Ba, ce prost am fost, cum naiba de m-am lasat dus de nas de smecherul ala! Ei bine, a cam venit vremea sa ne dumirim! Ba chiar ne-am lamurit in al doisprezecelea ceas, la alegerile locale, ca vreme de vreo doisprezece ani ne-am lasat trasi pe sfoara, de cel ce odata a fost preferatul multora dintre români: domnul Presedinte Traian Basescu, seful suprem al PDL-ului, nu al tuturor cetatenilor, marele Jucator Gaunos pe dinauntru si mult poleit pe dinafara; un caracter conflictual care-si ascunde neputintele sub masca batjocurei grosiere, veleitarul, aventurierul, coleric care a indus in societatea româneasca violenta verbala, populismul, contestatia vehementa, insultarea mass-media etc. Luati de valul spectacolului de prost gust oferit de Presedinte, oamenii si-au dat seama, chiar si cei mai impulsivi fani, ca seful statului si-a epuizat prin repetitie obsesiva mesajul; placa s-a ros, a crapat pe ici pe colo, prin partile esentiale; emotia initiala a facut un fâs rasunator. Implicarea neconstitutionala, fara rusine, in campania localelor i s-a intors impotriva; pierderea Bucurestiului, socotit fieful PD-L -ului unde el insusi fusese primar pasager indica declinul spectaculos si previzibil al domnului Basescu; speram – ultimul accident al istoriei post-decembriste. Ca Domnia sa va scoate din joben, dupa cum ii stim naravul, alte si alte machiavelisme in perioada ce urmeaza, de asta putem fi siguri. Credibilitatea acestora va fi zero absolut; scorneli ale acestui personaj in deriva. Nu mai tine. Românii au inceput sa creada in fapte, nu in vorbe. Meritam un Presedinte civilizat si onest.
P.S. Bravii nostri cetateni isi dau viata pentru tara la granita României cu Afganistanul! Patria recunoscatoare!
Ovidiu GENARU
