S-a tras linie peste localele 2008. Mai tensionate ca niciodata, aceste alegeri au avut menirea de pune in functii alesi pentru patru ani de administrare europeana. La orizont se prefigureaza un noian de fonduri europene, numai bune de atras si de implementat in judetul Bacau. Ramâne vazut cât si cum vor fi capabili viitorii alesi sa se descurce in acest sens.
PSD, locul 1 pe judet
Partidul Social Democrat si-a adjudecat partea invingatorului la alegerile de la inceputul lunii iunie. Presedintia Consiliului Judetean (Dragos Benea), 14 alesi judeteni (13 consilieri A presedinte), 36 de primari, dintre care 22 din primul tur. „Cifrele vorbesc despre rezultatul PSD. Adversarii nostri politici au incercat sa ne minimalizeze victoria, disperati ca nu au reusit sa ingenuncheze PSD. Cei 36 de primari, aproape la fel ca in 2004, reprezinta un cumul de valoare, experienta administrativa, spirit de echipa si calitate umana a intregii echipe social-democrate din Bacau. Am remarcat, cu regret, ca am avut parte de o campanie electorala plina de agresivitate si violenta, in special la adresa candidatilor PSD. Au fost argumentele adversarilor, carora oamnii le-au raspuns prin vot”, a spus Gab riel Vlase, presedintele executiv al PSD.
Din cele 36 de fotolii de primar obtinute la alegerile locale din 2008 de candidatii PSD, in 31 de situatii fostii primari si-au mentinut pozitiile din vechiul mandat. Emil Lemnaru, Andrei Serban, Ionel Turcea, Vasile Rata, Dumitru Tulpan, Mihai Coman, Nicolae Andrusca, Iulian Durlan, Ion Joca, Valentin Mârzac, Viorel Olariu, Vasile Savin, Adrian Solomon, Stefanel Abdula, Ion Zabrautanu, Gabriel Apreotesei, Constantin Galita, Ion Osolos, Viorel Fantu, Adrian Palistan, Ion Motoc, Toader Vlad, Vasile Dumitru, Spridon Adam, Vasile Rotariu, Ion Vlasie, Ionel Ichim, I oan Anton, Vasile Bibire, Ion Pravat si Fanica Cozma si-au convins concetatenii ca merita sa mai duca la bun sfârsit un nou mandat. Alegatorii au fost de acord cu ceea ce s-a facut in localitatile administrate de cei 31, cu politica de stânga si i-au votat din nou. Au invins pentru prima oara, Constantin Spiridon la Darmanesti, Rodica Odobisteanu la Buhoci, Margareta Luncanu la Secuieni, Marcelin Solot la Margineni si Constantin Radulescu la Asau. In ceea ce priveste celelate Primarii, acestea au fost câstigate de aceeasi primari la Hemeius, Itesti, Parincea, Plopana, Poduri, Tamasi, Comanesti, Ardeoani, Blagesti, Filipeni, Gârleni, Ghimes Faget, Gura Vaii, Helegiu, Luizi Calugara, Odobesti, Prajesti, Urechesti si Vultureni.
S-au inmultit… primaritele
In câteva localitati din judet femeile sunt la mai mare pret decât barbatii, iar voturile s-asu indreptat catre acestea. Daca pâna la alegerile din 2008, in judetul Bacau erau doar trei „primarite”, acum sunt opt! PSD are doua primarite, la Buhoci si Secuieni, PD- L patru (!), la Tg. Ocna, Tamasi, Corbasca si Negri, PNL una, la Helegiu, existând si o „independenta”, la Podu Turcului. Rodica Odobisteanu, primar PSD, a reusit sa invinga un primar PD- L care se credea ales pe viata la Buhoci, Margareta Luncanu a câstigat la Secuieni, Floarea Ivanof la Tg. Ocna, Veronica Dontu a câstigat un nou mandat la Tamasi, Iulia Riglea a invins la Negri, Maria Podaru la Corbasca, iar doctorita Gabriela Iacobescu, a invins clar doi candidati la Podu Turcului.
PSD 36
PD – L 25
PNL 24
PC 5
PPPS 1
Independenti 1
Primari PSD
1. BUHUSI – Ionel Turcea
2. ONESTI – Emil LEMNARU
3. DARMANESTI – Constantin SPIRIDON
4. SANIC MOLDOVA – Andrei SERBAN
5.ASAU – Constantin RADULESCU
6. BUHOCI – Rodica ODOBISTEANU
7. BERESTI – TAZLAU – Dumitru TULPAN
8. BALCANI – Vasile RATA
9. BÃRSANESTI – Mihai COMAN
10. BOGDANESTI – Nicolae ANDRUSCA
11. BUCIUMI – Fanica COZMA
12. CAIUTI – Iulian DURLAN
13. CLEJA – Ion JOCA
14. COLONESTI – Ion MÃRZAC
15. COTOFANESTI – Viorel OLARU
16. DEALU MORII – Vasile SAVIN
17. FARAOANI – Adrian SOLOMON
18. GAICEANA – Stefanel ABDULA
19. HURUIESTI – Ioan ZABRAUTANU
20. MARGINENI – Marcelin SOLOT
21. MANASTIREA CASIN – Gabriel APREOTESEI
22. MOTOSENI – Vasile GALITA
23. ORBENI – Viorel FANTU
24. OITUZ – Ion OSOLOS
25. PÃNCESTI – Ion MOTOC
26. PALANCA – Adrian PALISTAN
27. RACOVA – Toader VLAD
28. SANDULENI – Vasile DUMITRU
29. SECUIENI – Margareta LUNCANU
30. SOLONT – Spiridon ADAM
31. STRUGARI – Vasile ROTARIU
32.STEFAN CEL MARE – Ion VLASIE
33.TATARASTI – Ionel ICHIM
34. TÃRGU TROTUS – Ioan ANTON
35. UNGURENI – Vasile BIBIRE
36. VALEA SEACA – Ion PRAVAT
Primari PNL
1. BLAGESTI – Larentiu MUNTEANU
2. BERESTI BISTRITA – Mihai DASCALESCU
3. BRUSTUROASA – Sorin ANTONOAIE
4. COMANESTI – Viorel MIRON
5. FILIPENI – Vasile BANU
6. GÃRLENI – Valentin FLENCHEA
7. GLAVANESTI – Gheorghe TILIBASA
8. HELEGIU – Mihaela Rodica BADIC
9. HEMEIUS – Constantin MIHAILA
10. ITESTI – Vasile CIUBOTARU
11. IZVORU BERHECIULUI – Ion CIUCHE
12. LETEA VECHE – Constantin GHINDEA
13. LIPOVA – Costel BACIU
14. LUIZI CALUGARA – Mihai FUNARU
15. MAGIRESTI – Ionica CADA
16. ONCESTI – Gheorghe BABAN
17. PARINCEA – Guta STIUCA
18. PÃRJOL – Dorinel HORCHIDAN
19. PRAJESTI – Eugen ANTICA
20. RACACIUNI – Lucian CHETA
21. RACHITOASA – Adrian IVANCIU
22. ROSIORI – Ionel PETRARU
23. STANISESTI – Bogdan POPA
24. BACAU – Romeo STAVARACHE
Primari PD – L
1. AGAS – Doru MERLUSCA
2. ARDEOANI – Victor DIACONU
3. CORBASCA – Mariana PODARU
4..DOFTEANA – Ioan BUJOR
5. FILIPESTI – Dorin TOMESCU
6.GHIMES FAGET – Vilmos GÃRBEA
7. GIOSENI – Anton JITARU
8. GURA VAII – Vasile PASCU
9. HORGESTI – Ionel TURCAN
10. MAGURA – Alexandru PALADE
11. NEGRI – Iulia RIGLEA
12. NICOLAE BALCESCU – Anton SILER
13. ODOBESTI – Ionel GALATANU
14. PARAVA – Costel DEDIU
15. PLOPANA – Gheorghe ANDRIES
16..PODURI – Ioan DOBROVAT
17. SARATA – Vasile ARGATU
18. SAUCESTI – Costinel MANEA
19. SCORTENI – Mircea AMBARUS
20.TAMASI – Veronica DONTU
21. TG. OCNA – Floarea IVANOF
22. TRAIAN – Georgeta ESANU
23.URECHESTI – Nicolaie TALABA
24.VULTURENI – Daniel Octavian TARANU
25. ZEMES – Ioan SELARU
Primari PC
1. BERZUNTI – Gheorghe BALAN
2. CASIN – Ioan Cosmin CURELEA
3. DAMIENESTI – Puiu CIOBANU
4. PÃRGARESTI – Gabriel Marius GHEORGHITA
5. MOINESTI – Ilie VIOREL
Primari independenti
1. PODU TURCULUI – Gabriela IACOBESCU
Partidul Popular si al Protectiei Sociale
1. LIVEZI – Gioni CRACIUN
Caseta cu foto rauta
Batalie pentru Sascut
Din aceasta lista lipseste primarul comunei Sascut. Reamintim ca, dupa cel de al doilea tur de scrutin, câstigator fusese desemnat Cristinel Bostan (PIN), la cinci voturi fata de actualul primar PSD, Ioan Rauta. Numai ca, Biroul Electoral Central a anulat alegerile de la Sascut din cauza unei fraude electorale si astfel votul se va repeta pe 29 iunie. Reactia celor doi combatanti a venit imediat. Ioan Rauta a salutat decizia BEC, in timp ce Cristinel Bostan i-a acuzat pe judecatori de nereguli si influiente politice. Culmea, pe postul mascariciului de serviciu, la Sascut a apatut Lavinia Sandru, care a instigat comunitatea locala la o atitudine electorala agresiva.
Dan MINDIRIGIU
Poze: Vlase A benea
Durlan-caiuti
solot margineni
Margareta – secuieni
Joca cleja
Abdula – gaiceana
DA…… SI-O SA INCEAPA CU ASTA DE LA BACAU CA VAD CA IN FITUICA AIA DE LA MESAGERUL SPUNE SI DE UNDE A LUAT DOM EDIL BANII PENTRU TRAMBITATA REABILITARE TERMICA. ADICA DIN
TAXA DE SALUBRITATE, DE AIA STAU GRAMEZILE DE GUNOI ZILE INTREGI. DESTEPTATIVA CEI CARE ATI VOTAT CA ORBII.IATA BANII VOSTRII IN IMAGINEA OAMENILOR POLITICI. BRAVOOOOOO…..BACAUANI INCA ODATA PENTRU FILMARI…ZAMBITI VA ROG.
Mascarici e esti tu si mata!!!
masacru la PDL