Persoana responsabila de conducerea statului Moldova, intre august 1758 – mai 1761, Ioan Teodor Callimachi (Calmasul), nu s-a simtit obligata sa respecte prevederile hrisoavelor eliberate târgovetilor Bacaului de catre Grigore al II-lea Ghica. La inceputul anului 1759, acesta „a miluit pe marele paharnic Ioan cu o bucata de loc”a târgului Bacau, „ce se chiama acum Dealul Nou, cu podgorie”, paduri, terenuri de aratura, pasuni si fânete. Cu graba cunoscuta raufacatorilor si nelegiuitilor „au si hotarât hotarnici pe medelnicerul Grigore Crupenschi si pe uricarul Simion Chescul, ca sa puna in posesie pe noul stapân al pamânturilor luate bacauanilor. La 1 martie 1759, ispravnicul tinutului Bacau si uricarul rânduiti hotarinici au si raportat domniei asupra modului in care au deposedat pe bacauani si austabilit hotarele despartitoare a pamântului acordat marelui stapânitor si lui Radu Racovita, desi au fost rasluite „din ocolul târgului Bacau”. Hotarele proprietatii marelui paharnic porneau din Dealul Nou, ajungeau la proprietatea Ungureni, la mosia Trei Sfetitelor din Iasi. La stabilirea acestora au fost de fata soltuzul târgului Bacau, mai multi târgoveti de aici, locuitori ai satelor Dealul Nou, Valea Seaca, Calugara (Ungureni). Participarea tuturor acestora a fost una formala deoarece puterea domneasca, numita de Poarta, incalca orice drept national si international al locuitorilor Moldovei. Privati de autoritatea reprezentativa, acestia n-au putut exprima vointa de opozitie a locuitorilor asezarilor respective. Hotarnicii au scris despre faptul ca locul respectiv era plantat cu vita-de-vie si livezi a târgovetilor si altor pamânteni „facute de dânsii din padure”. Terenul acordat paharnicului Ioan Andronache cuprindea: „câmp, padure, podgorie”. Acestia au avut indrazneala sa scrie ca documentul intocmit de dânsii „nu poate vatama dreptatile” dobândite de trgovetii asezari urbane Bacau, cu toate ca acestia au fost lipsiti total de pamântul care apartinuse ocolului localitatii respective. Slugarnicia ispravincului de tinut si a uricarului respectiv fata de domn si marele paharnic n-a avut limite.
Domnul Moldovei, Grigore Alexandru Ghica al III-lea a aratat, in 10 iulie 1764, ca târgovetii de Bacau „au dat mare jaloba” insotite de hrisoavele date lor de catre Grigore al II-lea Ghica, Scarlat si alti domni in privinta locului „ce iaste impregiurul târgului”; Ioan Teodor Voda” a dat vornicului Ioan Andronache acel teren „pre cât cuprinde locul târgului”, si „hrisoavele” pe care le-au posedat târgovetii asupra drepturilor de proprietate si folosinta „cu porunca gospod li-au luat dumnealui vornicul de la mâna târgovetilor”. Rezulta limpede si clar apucaturile de lacomie si nedreptate de care a dat dovada vornicul Ioan Andronache, cumnatul domnului Moldovei Ioan Teodor Callimachi. Fanariotismul si siretenia specifica in privinta celor ce au avut responsabilitatea conducerii Moldovei in secolulal XVIII-lea, acest domn nu s-a multumit numai cu faptele savrsite la incepului lui 1789. El nu s-a indurat sa lase fara proprietate pe sora sa, baneasa Paraschiva, sotia vornicului Ioan Andronache. Alta parte din pamântul „ocolului târgului Bacau” a fost luata si data acesteia „ca sa-i fie si ocina si mosie”. Reaua credinta a domnului a fost demonstarta din nou fata de locuitorii asezarii urbane de la varsarea Bistritei in Siret.
Dupa trecerea unei perioade de cinci ani, la 15 iulie 1764, baneasa Paraschiva, sotia lui Ioan Andronache, sora lui Ioan Teodor Callimachi, a inceput sa-si piarda din avantajele obtinute prin abuzuri de putere si nedreptate. Grigire Alexandru al III-lea Ghica fost nevoit din cazua revoltei bacauanilor sa adopte o hotarâre provizorie in vara anului 1764.
Termenul fixat de el pentru rezolvarea definitiva a problemei a fost 25 septembrie. De abia la 23 decembrie 1764, domnul a hotarât sa rezolve „tânguirea” bacauanilor. El a procedat ca si premergatorul sau. N-a stricat dania in favoarea vornicului Andronache, a pastrat-o si a obligat pe locuitorii asezarii Bacau ca „pe locul cel de afara, pe care se vor hrani târgovetii cu plugurile lor sa fie volnic vornic Andronache a le lua dijma pe obicei numai din pâinea mare, adica grâu, iar pentru vii si pomi sa nu dea nimic. Astfel, locuitorii Bacaului la mijlocul secolului al XVIII-lea au ramas lipsiti de drepturile lor de proprietate si folosinta asupra pamântului stramosesc.
Prof. dr. Dumitru ZAHARIA
