Batalia de la Basel

Olanda a capitulat in fata rusilor invinsa de arma in care se incredea cel mai tare: atacul. Impinsa in corzi de la primul fluier, portocala de rit mecanic a sfârsit dezasamblata, precum autoturismele de lux care-si dau duhul in cimitirele de masini, nemaivalorând, in final, nici macar doua parale. Cu infinit mai putine tatuaje decât, sa zicem, fotbalistii români, cu gagici si pofte drastic temperate de frigalaul siberian, rusii au demonstrat ca sunt proprietarii jocului iute – asa cum parca dintotdeauna au fost. Fuga nu e rusinoasa, dar e sanatoasa. Mi se va replica: da’ la câte tone si valize cu bani invârt mafiotii moscoviti, o atare performanta e inerenta. E adevarat: banii n-aduc fericirea. Dar o intretin, privând-o de griji. E adevarat, de asemenea, ca la Donetk milionul de dolari nu se numara, ci se cântareste, iar lefurile se dau in kilograme de bani. Dar, afara de titei, gaze si masa lemnoasa, batrâna Siberie cu parul ei albit de zapezi vesnice a nascut si aceasta generatie de derbedei obisnuiti cu truda pe maidan si cu statul in picioarele goale atunci când gerul e mai aprig decât rachiul de Câlnau. Departe de intrigile care domnesc la poalele Kremlinului, seriozitatea combativa arborata de fotbalistii rusi da masura unei consecvente in munca ce ne-ar parea, noua privitorilor, microbistilor si bautorilor de bere români, mai mult ca aberanta. Nu mi-a placut niciodata Rusia si cohorta ei de apucaturi care miros, prea adesea, a dinamita aprinsa de la mucul mahorcii. Prea multa asteptare si consolare cu portretul tatucului mereu tânar si in puteri; prea usurateca predestinare; prea putina dorinta si vointa. Insa meciul contra morilor de vânt olandeze a redesteptat un spirit ce-mi parea ingropat, laolalta cu scheletele de oameni si de tancuri, in fosa comuna a istoriei bataliei de la Kursk (1943), cea mai crunta batalie de tancuri din memoria tehnicii recente. Rusii nu numai ca au alergat, dar au facut-o cu stil, luându-si astfel revansa in fata lui Marco van Basten si-a titlului continental pierdut in 1988 chiar in favoarea oamenilor din Tara de Jos. Lucian BOGDANEL