In politica nimic nu este imposibil; arta compromisului? Da, ajustezi, renunti, plusezi, cedezi o parte alctuiva, accepti cu nu-ti convine, imparti cu altul, de nevoie, ca sa ramâi in carti, te bati pe umar cu fostul adversar; oameni care se urasc isi dau mâna sub umbrela acelorasi interese; un mediu fluid ca petele de petrol pe o apa curgatoare; foste aliante trainice se destrama din te miri ce; negocieri secrete intre fosti inamici – pâna mai ieri se injurau ca la usa cortului, pareau incompatibili pe viata si deodata cad la pace; uneori partide minuscule, nesemnificative, devin importante in rotunjimea majoritatii altora si capata functii si posturi nevalidate de electorat; la adapostul asa-ziselor jocuri democratice pot avea loc adevarate maceluri de functionari publici din administratie: dizlocam clientela invinsilor si o inlocuim cu „ai nostri”, de incredere; de ce? Odata la patru ani, România napârleste. Ca-n Caragiale. Fireste, de ce e o intrebare retorica; ca sa fim siguri ca functionarul din primarie o sa taca mâlc; de ce sa taca mâlc? Fiindca probabil va fi martorul unor subtile ilegalitati si matrapazlâcuri; licitatii trucate, schimburi ori transferuri de terenuri, procesare de fonduri UE, alocarea resurselor bugetare conform intereselor politice; ca si pâna acum; ba chiar mai al naibii ca pâna acum. De aceea batalia pentru „teritoriu” a capatat aspecte urâte. Osul. Osul de dreapta; multi boieri ai PD-L-ului s-au aruncat de la centru spre margini, tinta? Tar de judet, cap de gubernie, stapân de suflete moarte, vezi Gogol; departe de ochii capitalei, la impartirea banilor consiliilor judetene; mai feriti de ochii stapânului Basescu; au parasit temporar Parlamentul incercându-si norocul la periferie, increzatori in ascensiunea virtuala, gonflata de lingusitori, a PD-l-ului si a propriei ingâmfari; crezând ca sunt iubiti, ca subordonati loiali Presedintelui, el insusi imbatat de „intoarcerea la popor”, slogan demagogic. Osul de dreapta al PD-ului, mergem la judete, câstigam, suntem cunoscuti, batem tot, oamenii ne apreciaza, fireste, ca ostasi ai combatantului Presedinte; prindem tara intr-o plasa, o luam la stapânire, facem 45%, noi conducem. Au migrat la judete talibanul Radu Berceanu, unul din greii partidului; domnul Preda, la fel, combatantul TV; lupul cel tânar si migrator, dragutul, clontosul Boureanu caruia ii merge bine cu afacerile imobiliare, bravo; hârsitul discret dar tantos, taciturnul pe fata si papusarul invizibil, al nostru Vasile Nistor, cel scos din carti de domnul Presedinte Basescu, marele combinator (vezi celebrii Ilf si Petrov cu ale lor „Douasprezece scaune”…) pe al carui afis electoral scria „Dati-mi o sansa!”. Siguri pe ei, invincibili inainte de lupta. Dar… Cu cât au râvnit mai vârtos sa devina viitori tari de gubernie, cu atât au cazut mai de sus; deznodamântul le-a fost fatal, toti au pierdut, esec pe toata linia. Lectia primita i-a discreditat pe candidatii enumerati mai sus in topul partidului; si razbunatorul Basescu nu iarta; baietii n-au mai aparut la televizorul atât de drag inainte; tac mâlc si-si ling ranile. Se credeau pe cai mari si ei calareau un iepure schiop; electoratul le-a redat adevarata dimensiune de pitici, cum s-a intâmplat, vai! si in Bucurestiul pierdut; un Bucuresti aflat in colps urbanistic dupa o prea-lunga domnie paguboasa a PD-ului. Dupa mine, ceea ce a macinat pe dinauntru acest partid si l-a impiedicat sa se evalueze corect in ansamblul celorlalte, a fost vanitatea si tentatia de a se crede un grup „ales” de incoruptibili, altfel, total diferit de celelalte forte politice, precum si postura umilitoare de remorca tractata de Presedinte; un partid fara personalitate, sters, cu un Boc marioneta. De aceea insuccesul meritat al PD-l-ului este si al domnului Basescu; de care ne-am cam plictisit.
Alegerile locale au relevat acest adevar.
E jale mare in PD-L. Si-acum, vorba refrenului: „Unde sunt iluziile care le-am avut?”
Octavian BARBU