Comandorul in rezerva Ioan Salagean a zburat vreme de 30 de ani. „M-am logodit cu moartea de la primul zbor, dar nu ne-am mai luat”, spune fostul pilot bacauan.
Un om aparent obisnuit. 61 de ani. Pensionar activ. Bunic. Optimist convins. Bucuros de un pahar de vorba. Nici n-ai crede ca s-a „logodit cu moartea” la nici 20 de ani, ca a zburat prin noapte la peste zece kilometri distanta de pamânt, ca a trebuit sa „gândeasca cu viteza avionului” pe care-l manevra sau ca „mereu mi-a fost suficient de teama pentru a nu-mi fi niciodata frica”. Bacauanul Ioan Salagean, astazi comandor in rezerva, are la activ 30 de ani de pilotaj, practic aproape jumatate din viata. Aventura zborului l-a facut barbat, i-a daruit „maximul de libertate din aceasta lume” si i-a transformat fiecare zi de munca in sarbatoare. Ioan Salagean s-a nascut la Carei (Satu-Mare). „Am ajuns pilot din intâmplare. In armata, am avut de ales intre a fi medic si a fi pilot si am optat pentru raul mai mic. La Bacau am fost detasat in 1970 pentru insusirea zborului cu avionul supersonic MIG 21 si am ramas aici. Zburam din 1965”, a declarat el.
Vânator de stele
In 1978, intr-o noapte senina, Ion Salagean era implicat intr-un exercitiu de lupta, tinta pe care o urmarea fiind avionul unui coleg. „In timp ce zburam aproape de sol, am zarit o luminita. M-am bucurat, crezând ca-i localizasem una din luminile din coada. Am urmat-o si totusi nu ma puteam apropia de ea. Deviasem de la traseu cu vreo 50 de km când am realizat ca tinta mea era de fapt o stea”, a povestit comandorul.
Jocul cu moartea
Intr-o alta noapte, sase ani mai târziu, pilotul se intorcea acasa din Ardeal. Era multumit de ziua respectiva, zbura relaxat la 11.000 de metri. „Brusc, am perceput un zgomot straniu. Sunetul a crescut in intensitate, semanând cu un cor de alarme pe tonuri diferite. Simultan, câmpul meu vizual s-a colorat pe margini in violet si a inceput sa scada, cam cum se restrânge imaginea când stingi un televizor de tip vechi, doar ca mai lent. Mi-am dat seama ca ramasesem fara oxigen si, cu ultimele forte, am trecut pe alimentarea de rezerva. Mi-am pierdut totusi cunostinta vreme de câteva minute”, a explicat Ioan Salagean. La trezire, dupa ce zgomotul s-a redus, o data cu revenirea câmplui vizual, a realizat ca avionul coborâse nu mai putin de sase km.
A pilotat…de la sol
Ioan Salagean considera ca si-a „dat masura” nu in aer, ci la sol. „In 1985, am salvat un coleg pe baza de inspiratie, de la turnul de control. Se ratacise, nu stia unde se gaseste (ulterior am determinat ca ajunsese in Ucraina), singurul reper fiind legatura radio. Nu am mers dupa manual, dar l-am adus acasa exact la timp. In momentul in care a aterizat, mai avea combustibil doar pentru câteva secunde”, si-a mai amintit fostul pilot.
Frica de inec a salvat avionul
Cu prima oprire de motor, pilotul s-a confruntat in 1966, in timpul unui zbor de instructaj pe un avion IAK 18. S-a speriat, dar instructorul cu care zbura a salvat situatia. „Mai rau a fost când s-a oprit motorul la supersonic, prin 1988. Dupa carte, ar fi trebuit sa ma catapultez. N-am facut-o, caci vazusem sub mine un lac de acumulare si nu stiam sa inot. Am reusit in cele din urma sa pornesc. Am preferat asa decât sa ajung in apa”, a mai spus Ioan Salagean.
Cu rotile-n sus
In 1991, cu patru ani inainte de a se retrage din pilotaj, Ioan Salagean a testat „o fofeaza” AG 6, un biplan ce trebuia sa functioneze ulterior ca avion agricol. „Era o zi cu vânt. In timpul zborului, usa stânga s-a desprins si atârna de avion, iar motorul se incinsese puternic. Am vrut sa revin la sol imediat, dar a trebuit sa astept trecerea unei curse. Când sa aterizez, o roata (defecta din fabricatie) a intors pur si simplu aparatul cu fundu-n sus. M-am speriat ca o sa ia foc. Cele vreo 20 de secunde scurse pâna am iesit din avion mi-au parut o vesnicie. Vazându-ma viu si nevatamat, le-am strigat colegilor «coliva, data viitoare», vorba folosita multa vreme dupa aceea in unitate”, a incheiat comandorul.
Alin LEANCA
