Marti, 8 iulie 2008, comisarul european pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală, Mariann Fischer Boel, a lansat o noua initiativa in cadrul programului de combatere a obezitatii in rândurile copiilor. Începând cu anul scolar 2009-2010, elevii scolilor din Uniunea Europeana ar putea primi gratuit, zilnic, o anumita cantitate de legume si fructe. Aceasta initiativa, pentru care Comisia Europeana va aloca 90 de milioane de euro, din fonduri comunitare, reprezinta cea mai recenta etapa din „Strategia pentru Europa privind problemele de sanatate legate de nutritie, supraponderabilitate si obezitate”. Suma alocata va fi completata prin finantare de la bugetele nationale ale statelor membre, care opteaza pentru introducerea acestui program. „Această propunere demonstrează că suntem hotărâţi să luăm măsuri concrete de combatere a obezităţii”, a declarat Mariann Fischer Boel, comisarul european pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală. În prezent, se estimeaza ca 22 de milioane de copii din UE sunt supraponderali, dintre care 5 milioane sunt obezi si se asteapta ca numarul lor sa creasca, anual, cu 400.000. Potrivit studiilor citate în comunicatul CE, obiceiurile alimentare corecte se formeaza în copilarie, iar oamenii care manânca multe fructe si legume în copilarie continua sa le consume si la maturitate. Analiza comisiei cu privire la politicile nationale în vigoare si consultarile cu expertii arata ca beneficiile acestui sistem vor putea fi amplificate daca distribuirea gratuita a fructelor va fi însotita de masuri educationale. (St.O.)