Profesorii care i-au lasat pe elevi sa copie la bacalaureat au scapat de emotii

Una spune Ministerul Educatiei, Cercetarii si Tineretului si cu totul alta este situatia in teritoriu. Ministrul Cristian Adomnitiei si secretarul de stat pentru invatamâtul preuniversitar, Zvetlana Preoteasa, au tunat si fulgerat contra celor 98 de profesori supraveghetori din toata tara care fusesera eliminati de la examenul de bacalaureat pentru ca … devenisera complicii elevilor in incercarea de fraudare a examenului. „Asteptam ca aceia care se fac vinovati sa plateasca pentru pata pe care o lasa pe obrazul sistemului de învatamânt, pata nemeritata pentru cele mai multe cadre didactice. În acest moment, sunt în derulare mai multe anchete administrative ale ministerului si ale institutiilor din subordinea ministerului”, declara necrutator justitiarul Cristian Adomnitei, ministrul Educatiei. Iar Zvetlana Preoteasa isi completa, sententioasa, seful direct: „Profesorii care au încalcat metodologia de examen pot primi o observatie scrisa sau pot fi dati afara din învatamânt, în functie de gravitatea faptei savârsite. Fiecare profesor vinovat isi va primi pedeapsa”. Foarte putini au fost, insa, cei care au crezut in aceasta scurta furtuna de vara, cu tunete si fulgere. Poate doar cei doi declaragii ministeriali. Pentru ca profesorii banuiti de complicitate cu elevii sau de incalcarea metodologiei de examen nu puteau fi pedepsiti decât in cazul in care anchetele declansate de inspectoratele judetene respective i-ar fi gasit vinovati. Or, in nici unul dintre judetele aflate in culpa (Municipiul Bucuresti, judetele Alba, Bihor, Bistrita-Nasaud, Botosani, Galati, Maramures, Mehedinti, Salaj si Vaslui) nu s-au facut prea multi pasi pentru anchetarea cazurilor respective si sanctionarea celor gasiti vinovati. Fie ca inspectoratele scolare respective au aruncat pisica in ograda scolilor de unde provin profesorii vinovati (cazul judetelor Alba, Bistrita-Nasaud, Mehedinti si Salaj), fie ca n-au demarat inca o ancheta proprie nici macar atunci când a intervenit DNA-ul, cum este cazul judetului Maramures. Au fost, totusi, profesori sanctionati, in judetul Galati (opt profesori nu-si vor primi banii cuveniti pentru „supravegherea” de la Bac) si in judetul Bihor (unde doi profesori nu vor mai fi cooptati in nici o comisie de examen timp de doi ani, alti patru primind aceeasi pedeapsa „pe timp nelimitat”). Exista insa foarte multe motive sa credem ca, pâna la sesiunea urmatoare a tezelor cu subiect unic sau a examenului de bacalaureat (poate cu exceptia sesiunii din luna august a.c.) cazurile respective vor fi date la clasat, chiar daca „fioroasa” Zvetlana Preoteasa declarat sus si tare ca „in nici un caz Ministerul nu va aplana si nu va baga sub pres vreun caz!” Declaratia respectiva a fost formulata, bineinteles, doar pentru ca secretarul de stat pentru invatamântul preuniversitar sa ne mai duca inca o data cu presul. (St.O.) http://www.gandul.info/editia/.html

Adauga un comentariu

*