Palmierul sau ireconcilierea cu natura

De curând, o cercetare stiintifica a relevat faptul ca Bucurestiul e printre cele mai zgomotoase orase din Europa. Insa nu e singurul. Când nu se pierd intre ape si noroaie, când soarele le bronzeaza sky-line-ul artificial si monoton si gri, orasele românesti, chiar si cele intitulate, mai mult din superstitie, – istorice, baltesc intr-un zgomot iritant. Sâcaitoare si netrebnica, dictatura fondului sonor ii trimite pe trântorii din administratiile locale in concediu. In loc si-n chip de carte postala trimisa prin US Postal direct din arhipelagul Caraibi, ni se planteaza in buricul târgului palmieri-banani si babani. Dupa ce spatiul verde, atât cât era, a parasit pentru totdeauna centrul orasului, flora de ghiveci incearca sa salveze aparentele debutului de mandat. Nu-mi convin deloc aceste spagaturi aghatoniene pe care le executa de zor edilul sef al urbei. Incercarile sunt sterile, clima potrivnica vegetatiei luxuriante. Mi se va spune: dar pe timpul iernii, vom dosi palmierul, il vom ingramadi inapoi in cutiuta cu surprize, pentru a-l scoate, din nou, la anul. Dar asta nu-i de-ajuns. Dupa betonarea centrului si mutilarea terenului din fata catedralei ortodoxe, sub pretextul construirii unui parc oarecare, administratia Stavarache II nu da semne ca si-ar dori o urgenta reconciliere cu natura. Nu am auzit sa se discute de vreo perdea de pomi in jurul orasului, poluarea cu amoniu ne ramâne in sânge ca un musafir nepoftit; claxoanele masinilor arata limpede ca pariul cu descongestionarea traficului rutier a fost pierdut de diriguitori; pistele pentru biciclete sunt acelasi plictisitor vis erotic. Unde sunt proiectele de substanta si dimensiune? Recunosc, avem parte de spoieli edilitare cu iz tropical. Poate ca ma insel, dar cred ca iminenta demolare a stadionului municipal ne va proiecta la o distanta cu adevarat catastrofica de traiul sanatos si curat. Cine-i vinovat? Lucian BOGDANEL