Mi s-a parut ciudat sa traversezi Bulgaria cu masina de la Ruse spre punctul de frontiera cu Grecia, fara sa fi fost pândit ca in anii anteriori de cusurgii politai bulgaru, spaima soferilor; stataeu la pânda pe poduri, la curbe, prin tufisuri si te tineau cu pistolul radar, o jucarie producatoare de amenzi, convertite srin „negocieri” in mita. Ceva s-a shimbat in bine; sau am nimerit noi o conjunctura norocoasa. Au disparut si privirile de pasri de prada ale vamesilor si granicerilor, treci prin vama ca prin varza, te simti liber; insa nu de tot liber, fiindca jacmaneala veche, o rovigneta de o zi te costa 10 Euro; apoi, mai platesti si la iesirea din tara inca vreo 5; de ce? Fiindca asa vor capetele patrate, naravurile se shimba greu, si numai prin constrângere, mai dureaza. Bulgarii au si ceva autostrada din vremea lui Jivkov, insa trag tare s-o lungeasca, lumea vrea sa alunece mai repde si lunecusul asta, numit de unii turism de masa, e o sursa de parale pe care românii o ignora din prostie. Când ajungi cu masina in România, ti se infunda, partalizei, te sufoci, blestemi, juri sa n-o mai faci si injuri. Suntem decuplati de Europa, insula atemporala, marginimea unei lumi in conservare de comportamente salbatice si mentalitati vetuste. Am parcurs multe mii de kilomteri prin Sicilia, Calabria, Basilicata, Puglia, Peloponez, Chios, Grecia continentala, Bulgaria timp de 23 de zile si primul câine strivit de viteza soferilor inrosea soseaua imediat ce am intrat in România dupa primul kilometru; au urmat altii, eventual pisici, iepuri, arici, gaini, gâste; e un spectacol condamnabil, hilar; un abator oripilant care-ti taie cheful calatoriei, te crispeaza si te pune pe gânduri; ce natie o fi asta? Ce inima cruda au oamenii ei? De ce nu-si supravegheaza animalele? Acesti ortodocsi care umplu pâna la refuz bisericile, se roaga si fac matanii si aprind lumânari se dovedesc a fi fara mila ucigându-si cu sânge rece, fara nicio remuscare, câinii si pisicile… Merg cu masina si mi-e rusine de semenii mei. Rusine, da. Daca vreau sa ajung in Europa, sunt condamnat sa parcurg acest infern al câinilor striviti pe sosele, circa 800 de kilometri, spre Vest. Cred ca toti suntem autorii acestui carnagiu bestial. Vacanta in România a oricaruia dintre noi incepe cu un gust amar in gura; trebuie sa parasim repede acest loc blestemat, imi pare rau s-o spun; adagati si paradoxul: pe cele mai proaste sosele circula violent cele mai scumpe masini! Cât de ilogic e totul; suntem o lume parca scapata de la balamuc, distorsionata, haotica, non-etica, disperata, incruntata, agesiva, indecenta si – adaugati – murdara, da, sufocant de murdara; totul e imbâcsit cu peturi si pungi de plastic, lacurile, padurile, iarba, periferiile oraselor, satele, râurile, curtile, muntii; totul e contaminat de „urmele” educatiei noastre.
In Europa nu exista tara mai murdara ca România; am fost, am vazut, am comparat, stiu ce spun si-mi pare rau sa constat asta.
Sicilia e inconjurata de trei mari, Mediterana, Tireniana si Ionica; toate, la un loc, alcatuiesc o Lacrima limpede; Grecia cu Insulele ei se scalda intr-o lacrima, Egeea e un fel de cer lichid. Pretutindeni se da o lupta pe viata si pe moarte pentru un mediu curat; noi abia am descoperit ambalajele si le diseminam pretutindeni; noi aruncam totul inapoi peste umar, aceasta-i diferenta; uneori, imi spunea un taran, aram prin flacoane de plastic. In Anglia, undeva, la iesirea din padurea umeda am vazut locuri de spalat pe picoare, pentru câini.
Imi amintesc replica unui anonim, la telefon, dupa ce câstigase un premiu nesperat: „M-ati scos din foame!” Tipa cât il tinea gura.
România se afla in acest stadiu; intâi sa-ti potolesti foamea si setea. Cultura comportamentala vine dupa aceea. Daca vine. Se pare ca nu vine, asteptam degeaba, n-avem semne de redresare, de europenizare, dimpotriva, ne-am creat o tara fara reguli drastice de convietuire. Sau, presupunând ca exista, prin texte de lege, pe undeva, ele sunt ignorate.
O libertate nesupravegheata duce la nevroza.
Ovidiu GENARU
My very Favorit Blog. Best regards from Germany. Thank you
Un articol excelent, scris cu un bun simt exemplar. Felicitari sincere. O spune, cu durere, unul din detinatorii de caini caruia un sofer fara suflet i-a strivit prietenul patruped lasat o clipa nesupravegheat. „Omul” avea 100 km/h, in oras, la iesirea din Iasi. E mai de pret viteza, minutul castigat sa ajungi unde te cheama nevoia sau cheful, decat viata unui animal atat de nobil cum e cainele. Daca mi-ar fi spus cineva, in 1990, cum va evolua societatea romaneasca in era post-comunista cred ca eram in stare sa chem salvarea sa-l duca la nebuni… Dumnezeu sa ne lumineze, ca mare nevoie avem!