În mod exceptional, Departamentul de Stat al Statelor Unite va sprijini si în noul an şcolar, prin Ambasada SUA la Bucuresti, o serie de programe educationale si culturale organizate de Casa Corpului Didactic „Grigore Tabacaru” Bacău. Dintre cele mai importante proiecte dezvoltate pâna acum în parteneriat cu Ambasada S.U.A. amintim: Centrul American Corner Bacau, Centrul Regional de Resurse pentru Educatie Civica si programele de formare Învatarea tolerantei prin limba engleza si Toleranta si multiculturalism: probleme educationale în secolul XXI. Noul ataşat cultural american de la Bucuresti, doamna Julie A. O’Reagan, a apreciat în termeni pozitivi această colaborare şi a promis institutiei băcăuane sprijinul în continuare. Fiecare proiect a beneficiat de o atenţie deosebita, astfel incât, de fiecare data, organizatorii au reuşit sa asigure participarea unor invitaţi de marca din ţara si strainatate.În acest context, amintim prezenţa ambasadorilor Statului Israel – Rodica Radian Gordon si David Oren, a atasatilor culturali ai amabasadelor Israelului si SUA la Bucuresti, Jonathan Roszenweig, Mark Tauber, Kathy Kavaleck, Judith Moon si Mark Wentorth, a presedintelui Federatiei Comunitatii Evreiesti din România, dr. Aurel Vainer, a directorului Memorialului Holocaustului de la Washington, dr. Radu Ioanid, a unor reputati profesori universitari si specialisti din Franta, Germania, Israel, Republica Moldova, România şi din Statele Unite ale Americii. În ultimii patru ani, Casa Corpului Didactic „Grigore Tabacaru” Bacau a fost implicata direct în organizarea unor activitati cu caracter educational si civic care promoveaza combaterea extremismului, discriminării, intoleranţei, rasismului, xenofobiei şi antisemitismului. Dintre acestea, amintim câteva momente reprezentative: Conferinta internationala „Rasism, xenofobie, antisemitism – probleme educationale; Holocaustul”, (11- 13 mai 2007, Slanic Moldova), care a reunit profesori de istorie si stiinţe sociale din toata tara, ce au avut ocazia sa audieze expuneri deosebite ale unor experţi din Israel, Republica Moldova, România si S.U.A. si la care au fost prezenti si câtiva diplomaţi straini, din Israel si S.U.A.; Seminarul educaţional „Combaterea atitudinilor rasiste, xenofobe, antisemite în scolile din România. Întâlniri cu supravietuitorii Holocaustului” (4 – 5 iunie 2007, Colegiul Naţional „Ferdinand I”, Colegiul National Pedagogic „Ştefan cel Mare”), la care au participat elevi si profesori bacauani, dar şi invitaţi din strainatate; Conferinta „Particularitatile Holocaustului în contextul românesc. Tragedia rromilor”(6 iunie 2007, Valea Budului), ocazie cu care au fost prezentate în premiera Ghidul profesorului şi filmul documentar „Dureri ascunse. Persecutarea rromilor din România, 1942 – 1994”, realizator Michelle Kelso – regizor S.U.A., activitatea fiind destinata inspectorilor scolari, consilierilor educativi, profesorilor de limba rromani, reprezentanţilor etniei rrome, elevilor, studenţilor rromi şi publicului interesat si, nu în ultimul rând, Conferinţa O.S.C.E. (6 – 8 iunie 2007, Bucureşti), eveniment la nivel înalt, deschis de presedintele Traian Basescu, care, în cuvântul sau, a remarcat progresele făcute de ţara noastra în recunoaşterea Holocaustului şi predarea problematicii acestuia, amintind în mod clar şi programele educaţionale specifice, nominalizând programul de formare continua „Rasism, xenofobie, antisemitism – probleme educationale. Holocaustul”, cursul opţional pentru liceu şi manualul „Istoria evreilor. Holocaustul”. De asemenea, amintim: Conferinţa internaţionalaa „Combaterea discriminarii si promovarea respectului reciproc, intelegerii prin cunoasterea tragediilor secolului XX, Holocaustul şi Gulagul; noile educatii în secolul XXI”, asociata programului de formare continua acreditat de M.E.C.T., Rasism, xenofobie, antisemitism – probleme educaţionale; Holocaustul, care s-a defasurat la Comanesti si Slanic Moldova în perioada 16-18 noiembrie 2007, fiind organizata de Casa Corpului Didactic „Grigore Tabacaru” Bacau, Asociaţia pentru Studii Africane şi Orientale, Federaţia Comunitatilor Evreieşti din România, Institutul Naţional pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel”, Asociaţia Evreilor Victime ale Holocaustului, Primaria Oraşului Comanesti, Şcoala cu clasele I-VIII nr.7 Comanesti, Prelegerea „Relaţiile bilaterale româno-israeliene. Tendinţe actuale” (martie 2008), sustinuta de ambasadorul Statului Israel, David Oren, Seminarul Pedagogic International „Locul şi importanta studierii fenomenelor rasiste, xenofobe şi antisemite în România. Aspecte privind predarea Holocaustului. Rolul imaginii în predarea progresiva a Holocaustului” (mai 2008) si Seminarul International „Democraţie si multiculturalism” (iulie 2008).
Nu trebuie uitate activitatile deosebite realizate prin Centrul American Corner Bacau, coordonat de bibliotecara C.C.D., Oana Jianu. Aici au fost organizate peste 50 de întâlniri, seminarii, conferinţe şi expoziţii cu tematici diferite şi atractive, la care au participat invitaţi speciali (speakers) din S.U.A. şi un numeros public bacauan, elevi, studenţi, profesori. De asemenea, Centrul Regional de Resurse pentru Educaţie Civica, coordonat de prof. metodist Geta Popovici şi prof. Lucica Ciuperca, a organizat multe activitati cu profesori şi elevi, ultima fiind notabila. Pe 4 aprilie 2008, o delegaţie bacauana alcatuita din prof. Lucica Ciuperca şi elevele Mihaela Dumitrache, Milena Gora şi Laura Scurtu de la Colegiul Naţional „Ferdinand I” a participat la o întâlnire cu Laura Bush şi cu alţi înalţi oficiali americani de la Casa Alba, pe teme de educaţie civica. Evenimentul a presupus prezentarea de catre elevi a unor proiecte defasurate ca activitati extracurriculare în beneficiul comunitatii bacauane şi s-a desfaşurat în cadrul programului de educaţie civica, coordonat de C.C.D. Bacau, prin Centrul Regional de Resurse pentru Educatie Civica. Datorita acestor proiecte, C.C.D. Bacau a fost nominalizata de doua ori consecutiv de Departamentul de Stat al S.U.A. (Biroul pentru Educaţie şi Cultura) şi felicitata de mai multe ori de Ministerul de Externe al Israelului (Direcţia Politica, Cultura si Presa), iar directorul instituţiei bacauane, profesorul Gabriel Stan, a fost invitat în S.U.A. pentru a participa, şi în baza calităţilor profesionale, la Programul „Vizitatori Internaţionali”. Tema programului din S.U.A. a fost „Toleranîâ şi multiculturalism: probleme educaţionale în secolul XXI” si a inclus vizite importante la Departamentul de Stat şi la alte instituţii guvernamentale din Washington, DC, pentru consultări şi schimb de experienta pe tema menţionata. Până acum, Departamentul de Stat al S.U.A., în virtutea parteneriatului dintre C.C.D. Bacau şi Ambasada S.U.A. la Bucureşti, a investit pentru dezvoltarea acestor proiecte peste 100.000 USD! „Acum, într-un moment de bilanţ, credem că este oportun sa continuam aceste proiecte sprijinite de Ambasada S.U.A. Şi în acest mod este recunoscuta, la nivel internaţional, activitatea noastra care promoveaza respectarea drepturilor omului într-o societate care îşi cauta înca, dupa 50 de ani de regimuri totalitare, un drum firesc de dezvoltare. Cu atât mai mult cu cât, de aceasta data, recunoasterea vine din S.U.A., un principal furnizor de democratie pentru România”, ne-a declarat profesorul Gabriel Stan, directorul Casei Corpului Didactic „Grigore Tabacaru” Bacau. (St.O.)