Peste 65 de judecători şi procurori ce aparţin instanţelor de judecată băcăuane au picat proba eliminatorie pentru accederea la Institutul Naţional al Magistraturii(INM). Asta după ce INM a afişat la sfârşitul săptămânii trecute rezultatele obţinute de candidaţii pentru admiterea în magistatură, la testul grilă. De cealaltă parte, doar 219 candidaţi, dintre cei 2623 de înscrisi, au luat note de trecere la examenul de verificare a cunoştinţelor juridice, susţinut în data de 31 august. De la Bacău au luat testul grilă eliminatoriu, Iuliana Băisan, Viorel Munteanu, Marian Ciuche, Mihaela Pavel şi Cristina Perju. Examenul a cuprins întrebări din materia dreptului civil, dreptului procesual civil, dreptului penal şi dreptul procesual penal. Să notăm şi retragerea din concurs a 2 dintre candidaţii de la Bacău, asta cu toate că plenul CSM a modificat, anul acesta, Regulamentul privind concursul de admitere la INM, astfel încât, « un candidat este admis în a doua etapă a concursului, doar dacă a obţinut la testul eliminatoriu de tip grilă 70 de puncte, si nu 80, cum era necesar până acum. Potrivit organizatorilor concursului, « candidaţii respinşi pot depune contestaţii (termenul limită a fost până ieri 08.09.2008 – n.r.) urmând a fi afişate rezultatele finale.
Următoarea probă din cadrul concursului de admitere, va avea loc joi, 11 septembrie, şi va consta în verificarea raţionamentului logic. În perioada 12-21 septembrie, candidaţii vor susţine un interviu », au declarat cei de la INM. (Florin NISTORESCU)
Florin NISTORESCU Slabă promovabilitate pentru magistraţii băcăuani
Publicat la 09 September 2008 – 116 Views
„Peste 65 de judecători şi procurori ce aparţin instanţelor de judecată băcăuane au picat proba eliminatorie pentru accederea la Institutul Naţional al Magistraturii(INM). ” e vai mama lui ziaristu`:)) merita puscarie pt prostie:))