La Buda, nu numai mâta streche!

Pe vremuri, la sfârsitul uraturii, copiii obisnuiau sa spuna ca “suntem de la Buda veche, unde mâta streche!”. Ei bine, in satul Buda, din comuna Berzunti, nu streche numai mâta, ci si unii locuitori. Postul de politie din comuna a fost sesizat miercuri, 10 septembrie, ca Vasile P., din satul Buda, cunoscut cu afectiuni psihice, este violent si agreseaza trecatorii. Politistii l-au gasit pe acesta in fata portii locuintei sale, aruncând cu bolovani in cei care treceau pe ulita. A fost atentionat de mama sa, o femeie in vârsta, sa se linisteasca, insa Vasile a pus mâna pe o furca si a impuns-o precum ar impunge vitele! Atunci a intervenit un vecin, Vasile A., de 47 de ani, care a fost si el lovit de agresor. Cu chiu cu vai politistii au reusit sa-l imobilizeze pe Vasile P., pe care l-au condus apoi la Spitalul din Onesti, unde a fost internat la Sectia Psihiatrie. Vasile P., de 45 de ani, fusese internat in 2007, timp de sase luni, la Spitalul Socola din Iasi. (D. M. )

Adauga un comentariu

*