Fostul ministru al Justitiei – Tudor Chiuariu – a participat la deschiderea anului scolar la Colegiul National “Gheorghe Vranceanu”. La brat cu primarul Romeo Stavarache si insotit de consilieri locali liberali, Chiuariu a dat startul campaniei electorale cu doua luni in avans.
Liberalii bacauani au demarat campania de popularizare a viitorului candidat “uninominal” Tudor Chiuariu. Acestia au profitat de inceputul de an scolar si l-au afisat pe Chiuariu la festivitatea de deschidere de la Colegiul National “Gheorghe Vranceanu”. Este a doua “iesire” in public a lui Chiuariu, dupa cea de la inaugurarea podului de la Serbanesti, petrecuta saptamâna trecuta, când fostul ministru al Justitiei l-a insotit la Bacau pe premierul Tariceanu. Participarea la deschiderea anului scolar vine sa confirme ca protejatul lui Tariceanu si a grupului de interese condus de Relu Fenechiu la Iasi va candida la deputatie intr-un colegiu uninominal din municipiul Bacau. Cel mai probabil, Chiuariu va candida in colegiul 1 (in calcul se afla si colegiul 2), insa PNL nu a oferit nicio informatie in acest sens. Cât timp a condus justitia româneasca Tudor Chiuariu nu a poposit niciodata la Bacau. Dupa demisia din functia de ministru, premierul Tariceanu i-a intins o mâna de ajutor facându-l consilier personal.
Chiuariu este un personaj politic controversat despre care s-a spus in repetate rânduri ca prin mandatul sau de la Justitie ar fi adus deservicii majore Guvernului. La presiunea opiniei publice si a Presedintiei, Chiuariu si-a depus mandatul in luna decembrie a anului trecut. De altfel, fostul ministru al Justitiei a fost gratulat de presedintele Traian Basescu, intr-o emisiune televizata, cu apelativul “tânar mafiot obraznic”. Lucian BOGDANEL
interesant articol.multe afirmatii gratuite. o fi fost sau nu bun ministru, insa oricum, dvs. ca autor al articolului nu se poate spune ca ne informati ci mai mult ca ne influentati.