„Sa faca bors cu copilul”

„Sa faca bors cu copilul, pe mine oricum nu ma intereseaza”. Pare incredibil, totusi, conform declaratiilor mai multor martori, asa a vorbit recent o femeie din comuna Caiuti despre fiica sa in vârsta de doar sase luni. Mama, diagnosticata cu tulburari psihice, a plecat de acasa fara sa-i pese de soarta fetitei, in timp ce bunica materna cu care ramasese copila si-a declinat responsabilitatea, desi are conditii sa-si creasca nepoata, pe motiv ca are serviciu, rate si alte griji. Micuta nu este recunoscuta de tata. Din fericire, situatia ei a fost semnalata de autoritatile locale Directiei Generale de Asistenta Sociala si Protectia Copilului (DGASPC) Bacau. „Copilul a fost preluat in regim de urgenta, vinerea trecuta, de echipa noastra de interventie. In prezent, dat fiind faptul ca n-a fost vazuta niciodata de un medic, ea este internata pentru investigatii la Spitalul de Pediatrie Bacau. Dupa externare va fi preluata de un asistent maternal profesionist”, a declarat purtatorul de cuvânt DGASPC Alina Iftode. Alin LEANCA

Adauga un comentariu

*