Bacauanii, invitati sa se drogheze cu arta

Bacauanii sunt invitati sa se drogheze cu arta, conform expresiei celebrului pictor Henri Tolouse Lautrec „arta este ca un drog pe care toata lumea ar trebui sa-l ia”.
Ideea ca adevaratele droguri pot fi inlocuite de arta sta anul acesta la baza unui Proiect National Cultural derulat si la Bacau de Centrul International Antidrog si pentru Drepturile Omului (CIADO), Asociatia Culturala de Teatru, Muzica si Film „Dracula” si Asociatia Nationala a Caselor de Cultura ale Sindicatelor din România (ANCCSR), sub patronajul EURAD – „Europa impotriva drogurilor”.

Drogurile, tot mai populare

Proiectul „Arta contra drog” a fost prezentat ieri in cadrul unei conferinte desfasurate la Consiliul Judetean (CJ), cu participarea sefului delegatiei permanente EURAD la Consiliul Europei Gigel Lazar, presedintelui ANCCSR Florin Chiritescu, directorului Casei de Cultura (CDC) „Vasile Alecsandri” Bacau Gheorghe Huluta, presedintelui „Dracula” Anghel Stoian, dar si a unor reprezentanti ai CJ, Inspectoratului de Politie Judetean sau Directiei Generale de Asistenta Sociala si Protectia Copilului. „Numarul consumatorilor de droguri este in crestere de câtiva ani, fiind ingrijoratoare amploarea fenomenului in rândul elevilor. Date fiind concluziile unui studiu recent, in conditiile mentinerii acestei tendinte, in 2010 cam jumatate dintre adolecenti vor fi consumatori ocazionali”, a avertizat Gigel Lazar. Comunitatea Europeana, a mai spus el, nu a primit din partea României o situatie clara a consumatorilor de droguri, doar date despre consumatorii de heroina aflati sub supraveghere medicala – 45.000 de persoane.

Balet impotriva drogurilor

La Bacau, proiectul va consta in principal dintr-un sondaj de opinie privind relatiile dintre autoritati si societatea civila, implicarea autoritatilor in combaterea consumului de droguri sau evolutia fenomenului in sine si dintr-un spectacol tinut pe scena CDC Bacau. „Dorim sa-i atragen pe tineri de la coltul strazii, locul in care se consuma de obicei stupefiante, in sala de spectacol, unde se poate consuma arta”, a declarat Anghel Stoian. „Gala Baletului Rus din 5 octombrie aduce la Bacau reprezentanti ai marilor teatre ruse in frunte cu Balsoi, reprezentând atât o alternativa benefica la consumul de droguri, cât si un omagiu adus baletului si culturii ruse”, a spus Gheorghe Huluta. Publicul va fi delectat cu fragmente din opere celebre precum „Lacul lebedelor”, „Spargatorul de nuci”, „Carmen”, „Spartacus” sau „Frumoasa din Padurea Adormita”. Alte spectacole din cadrul proiectului CIADO-„Dracula”-ANCCSR au adus in România, ca avertisment impotriva drogurilor, celebra trupa „Lord of the dance”, pe Joaquin Cortes, cel mai bun dansator de flamenco, si pe Julio Iglesias.
Alin LEANCA

Adauga un comentariu

*