Gheorghe Manole Chiriac, liderul SLI Bacau: „Vom declansa o campanie antielectorala dar nu excludem varianta grevei”

Pe timpul vacantei de vara si in primele doua saptamâni din luna septembrie, cadrele didactice au vorbit deseori despre majorarea salariilor cu 50 la suta, asa cum prevedea proiectul de lege initiat de PSD si aprobat deja de Senat. Presedintele Camerei Deputatilor, Bogdan Olteanu, primise deja ultimatumuri de la federatiile sindicale din invatamântul preuniversitar si daduse asigurari ca respectivul proiect de leghe va intra cât mai curând si in dezbaterea deputatilor. Trecerea prin Parlament a motiunii simple depuse de PSD, care prevedea o majorare de 50 la suta a salariilor din invatamânt, sporise optimismul dascalilor. Numai ca premierul Calin Popescu Tariceanu i-a bulversat pe slujitorii scolii românesti printr-o veste naucitoare: salariile din invatamânt nu vor fi majorate, ci vor fi indexate cu doar 9 la suta si nu de la 1 octombrie, cum se precizeaza în Ordonanta de Urgenta nr. 15, ci de la 1 noiembrie! Nu-i pentru prima data când primul ministru isi arata dispretul fata de slujitorii scolii (el a fost autodidact genial si n-a trecut prin scoala!). Si nu-i pentru prima data când minte. A mintit si de data asta, pentru ca nu-i vorba nici macar de o biata indexare reala de 9 la suta, ci de mult mai putin, doar patru la suta, pentru ca restul de cinci la suta era prevazut inca din anul precedent, pentru cea de-a doua transa de indexare salariala in invatamânt. Federatiile sindicale din invatamântul preuniversitar au reactionat imediat. Aurel Cornea – presedintele Federatiei Sindicatelor Libere din Invatamânt si Marian Nistor -presedintele Executiv al Federatiei „Spiru Haret” au declarat ca nu exclud varianta grevei generale, daca membrii federatiilor respective vor vota pentru aceasta optiune, dar, cu siguranta, federatiile sindicale vor declansa – pâna la greva – alte forme de protest, cum ar fi anticampaniile electorale, ca la alegerile precedente, când pe gardurile si pe peretii scolilor au fost lipite portrete ale unor politicieni, cu mesajul „Nu votati!” La rândul sau, Federatia Educatiei Nationale – FEN a subscris la protestele celorlalte doua federatii, precizând ca va face o sustinuta anticampanie electorala deputatului Bogdan Olteanu, daca nu va introduce proiectul de lege in dezbaterea Camerei Deputatilor. Protestele celor trei federatii sindica;le din invatamântul preuniversitar sunt sustinute si de liderul Federatiei „Alma Mater”, din invatamântul universitar, profesorul Razvan Bobulescu, care s-a declarat de acord cu declansarea unei ample propagande antielectorale. Liderul Sindicatelor Libere din Invatamântul judetului Bacau – S.L.I., profesorul Gheorghe Manole Chiriac, ne-a declarat: „Ceea ce se intâmpla este o rusine, este o palma grea trântita pe obrazul invatamântului românesc. Ati vazut ce roz bombon era prezentata educatia in Raportul prezentat de primul ministr? Acela nu era un raport, era un program electoral care avea doar vagi legaturi cu realitatea. Noi nu mai avem incredere in promisiuni, ne-am saturat de ele, pentru ca guvernantii una spun si alta fac, nu-i preocupa câtusi de putin situatia din invatamânt. Vom face o sustinuta si agresiva propaganda antielectorala si, in functie de ceea ce se va hotari la Bucuresti, dupa consultarea tuturor membrilor nostri de sindicat, este foarte posibil sa declansam greva generala, poate chiar la inceputul lunii octombrie”. (St.O.)

Adauga un comentariu

*