Ieri, 22 septembrie 2008, în cadrul activitatii „Toti impotriva inundatiilor”, Inspectoratul Scolar Judetean a organizat, in colaborare cu reprezentantii Inspectoratului Judetean pentru Situatii de Urgenta, in unitatile de invatamânt nominalizate de Ministerul Educatiei, Cercetarii si Tineretului, lectii educative privind managementul inundatiilor, cu durata de o ora.
Activitatea „Toti impotriva inundatiilor”, care se deruleaza in întreaga tara, în perioada 22 – 26 septembrie 2008, prin colaborarea între Ministerul Internelor si Reformei Administrative si Ministerul Educatiei, Cercetarii si Tineretului, se desfasoara conform calendarului Proiectului de Înfratire Institutionala RO-PHARE 2005/017-690.01.04 „Contributia pentru stabilirea unei administratii, la nivel regional si local, pentru managementul dezastrelor”, în cadrul componentei IV „Campania de constientizare a populatiei”.
Inspectorul scolar Claudia Merticaru, purtator de cuvânt al Inspectoratului Scolar judetean, ne-a informat ca mesajul central al Campaniei de constientizare a populatiei este „Fii pregatit, noi suntem! ” Elevii vor invata cum trebuie sa reactioneze in cazul producerii unei inundatii si vor fi informati in privinta conditiilor in care pot deveni voluntari in Serviciile Voluntare pentru Situatii de Urgenta din România.
Ziua denumita „Toti impotriva inundatiilor” urmareste implementarea campaniei de constientizare a populatiei, prezentarea conditiilor de a deveni voluntar, dezvoltarea cunostintelor elevilor, diseminarea informatiilor accumulate (în familie, în grupul de prieteni), implementarea la nivel national a zilei „Toti împotriva inundatiilor”. (St.O.)